Lucrurile încep să se limpezească, pentru opinia publică turcă, privind modul în care preşedintele şi premierul Turciei au premeditat reglarea conturilor cu foştii lideri militari. Şi asta datorită modului în care tratează acum relaţia cu noua conducere a armatei turce. Presei din Ankara i se furnizează numai informaţiile ce întăresc imaginea premierului Recep Tayyip Erdogan, de om politic care „a pus şaua” pe structura de comandă a Forţelor Armate Turce.
De pildă, aşa cum scrie cotidianul „HURRIYET”, şedinţa Consiliului Suprem Militar/C.S.M. a început, pe 1 august 2011, într-o formulă nouă, în absenţa şefului statului major general şi a liderilor celor trei categorii de forţe armate. Toţi cei patru generali ceruseră să li se aprobe trecerea în rezervă. O solicitare asupra căreia nu s-a luat încă o decizie.
În sala de şedinţă, pentru prima oară, la prezidiu se afla doar premierul Erdogan, iar primul din dreapta sa era cel însărcinat să îndeplinească acum rolul de şef al armatei turce, generalul Necdet Ozel.
Această repoziţionare arată că acum statul major al armatei este sub autoritatea şefului guvernului “ca în toate ţările democratice.” O glumă bună, de vreme ce în alte state din NATO, precum SUA, preşedintele ţării exercită rolul de comandant constituţional al forţelor armate.
Anterior demisiei celor patru generali amintiţi, premierul turc avea în stânga sa, ca partener, pe fostul şef al armatei. De data asta, noul ministru desemnat al apărării, Ismet Yilmaz, pentru întâia dată prezent la o şedinţă a C.S.M., a fost poziţionat în stânga lui Erdogan.
Ziarele din Ankara au preluat enunţul oficial:”pentru prima oară, din 27 mai 1960, ordinea aşezării în Consiliul Militar Suprem a fost schimbată.” Semn că premierul a ajuns la clipa visată de când a preluat conducerea guvernului turc – subordonarea totală a armatei.
A doua, în NATO, du
