Consiliul de Administraţie al BNR a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la 6,25% pe an, precum şi nivelul actual al rezervelor minime obligatorii aplicate pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, a anunţat astăzi instituţia.
Banca centrală nu a mai modificat dobânda de politică monetară de la 4 mai 2010, când a redus rata cu 0,25 puncte, la minimul istoric de 6,25%. În primele patru şedinţe de politică monetară din 2010, BNR a coborât dobânda cu 1,75 puncte procentuale, de la 8%.
Şeful misiunii FMI în România , Jeffrey Franks, a declarat într-un interviu pentru Bloomberg în urmă cu două zile că BNR ar putea fi nevoită să urce dobânzile în acest an pentru a combate efectele unor posibile creşteri ale preţurilor din sectorul energetic.
Totodată, el a arătat că BNR ar trebui să se abţină de la reducerea rezervelor de valută pe care băncile trebuie să le menţină, deoarece "nu ar fi o măsură înţeleaptă în acest moment".
Banca centrală anticipează că rata inflaţiei va coborî sub 5% în septembrie, datorită unei recolte agricole bune, care va reduce preţurile alimentelor.
Inflaţia a scăzut în iunie la 7,9%, de la maximul ultimilor aproape trei ani, de 8,4%, atins în mai.
Ţinta de inflaţie a băncii centrale este la 3% plus/minus un punct procentual pentru acest an şi 2012, iar estimarea pentru finalul anului este de 5,1%.