O coliziune primordiala intre doua luni care orbitau Pamantul explica, potrivit unei teorii publicate in revista Nature, relieful muntos al Lunii pe partea care nu se vede de pe planeta noastra, informeaza Reuters.

Studiul sugereaza ca Luna era umbrita de un alt satelit avand o treime din masa sa, ambele orbitand in jurul Pamantului in urma cu peste 4 miliarde de ani.

Pe masura ce lunile evoluau si se indepartau de Pamant, venind sub influenta fortei gravitationale a Soarelui, stabilitatea lor a fost afectata si au intrat pe un traseu de coliziune, potrivit unui cercetator planetar de la Universitatea din California.

Dupa circa 100 milioane de ani coabitare, luna mai mica s-a ciocnit de cea mai mare. Impactul ar fi durat cateva ore si a rezultat in contopirea celor doua corpuri ceresti.

Coliziunea a avut loc la numai 128.000 de kilometri de Pamant, o treime din actuala distanta, de aproximativ 400.000 de km, de Luna.

Cercetatorii au concluzionat ca ciocnirea, dura dar lenta, explica diferentele intre partea cu relief muntos si suprafata neteda de pe partea vizibila noaptea de pe Pamant.

In locul formarii unui crater gigantic, o coliziune cu acceleratie redusa precum cea teoretizata in studiu ar fi dus la adunarea de material intr-un strat gros si crestat. Scoarta lunii este, de fapt, cu 50 de kilometri mai groasa pe partea indepartata decat cea vazuta de pe Terra.

Coliziunea explica si asimetria lunii, mai "bombata" pe partea care nu se observa de pe Pamant, lucru greu de explicat numai prin fortele de maree de pe Terra.

Dovezile ciocnirii se regasesc si in compozitia scoartei lunii, care, in partea apropiata, este mai bogata in potasiu, elemente rare si fosfor.

Aceste elemente ar fi fost concentrate in materialul topit aflat in proces de racire sub suprafata lu