Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul a pus tunurile pe bolnavii din Botoşani

Publicat in Adevarul, joi 4 august 2011 ·

Din lipsă de fonduri, la Spitalul Judeţean sunt internaţi doar bolnavii în stare gravă. Cronicii sunt trimişi acasă să îşi ia tratamentul. O singură farmacie din oraş eliberează reţete compensate şi gratuite pentru că restul au terminat plafonul.

Numărul internărilor la cel mai mare spital din judeţ a fost restricţionat întrucât Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) decontează mai puţine servicii, potrivit noului contract încheiat cu această unitate medicală. Drept urmare, nu pot fi internaţi mai mult de 2.000 de pacienţi într-o lună, faţă de 3.500 până acum.

Trierea bolnavilor este drastică. Prioritate au doar cazurile grave dirijate de Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU). „Internăm doar urgenţele reale pentru că încercăm să ne încadrăm în contractul cu CJAS“, a spus dr. Mihaela Miller, director medical la Spitalul Judeţean Botoşani.

Norocoşii beneficiază de internări de zi

Bolnavii cronic sunt ţinuţi pe la uşi şi reprogramaţi pentru lunile viitoare. Unii vor beneficia de internări de zi în spital, dar cei mai mulţi sunt trimişi acasă să se trateze pentru că secţiile de Cardiologie, Interne şi Neurologie sunt arhipline.

„Sufăr cu inima şi mi-e rău, că nu am avut bani să îmi cumpăr medicamentele. Nu vor să mă interneze, că îi costă prea mult îngrijirea mea în spital. M-au trimis acasă să fac tratamentul, dar de unde să îl iau dacă farmaciile nu dau compensate şi gratuite“, a spus Costică Bejenariu, bolnav cronic.

Bolnavii sunt convinşi că statul vrea să scape de ei după o viaţă în care au contribuit la sistemul de sănătate. Refuzaţi de spitale, oamenii nu găsesc înţelegere nici la farmacişti, care de câteva zile nu mai eliberează reţete compensate şi gratuite. „Am terminat plafonul, iar furnizorii nu ne mai dau medicamente pe datorie“, a explicat Iuliana Iftimie, farmacist.

O singură farmacie din cele 42 mai onor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii în mare parte din țară. Cum va fi vremea în București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis marți mai multe avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică, în condițiile în care ploile vor pune stăpânire pe mare parte din țară, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În Oltenia, cea mai mar

Deputatul Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj, purtare abuzivă şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, la Parlament

News.ro acum 27 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că s-a a dispus prin ordonanţă efectuarea urmăririi penale faţă de deputatul Dan Vîlceanu, în urma altercaţiei acestuia cu liberalul Florin Roman la Camera Deputaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilo

Rezolvarea subiectelor la Matematică de la BAC 2024, în curând pe HotNews

HotNews acum 20 minute
Subiectele primite de absolvenții de liceu, marți, la proba la Matematică de la Bacalaureat 2024 vor fi rezolvate LIVE de profesorii Cristian Demian si Monica Chivu, de la Centrul Educațional Unirea și vor fi publicate de HotNews.ro. Subiecte BAC Ma

Efectele măsurilor PSD: Românii revin la CREDITE cu dobânzi decente / În martie 2024, volumul creditelor de consum a CRESCUT cu aproape o treime

Gandul acum 16 minute
Politicile promovate de PSD de când a ajuns la guvernare a avut drept scop creșterea veniturilor și un trai mai bun pentru toți românii. Acest lucru a dus la o majorare a apetitului pentru credite. În martie 2024, volumul creditelor de consum a cres

Viktor Orban, pentru prima dată în vizită la Zelenski: ce vrea apropiatul lui Putin de la președintele Ucrainei

Wall-Street.ro acum o ora
Prim-ministrul ungar Viktor Orban efectuează prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în pofida tensiunilor legate de apropierea lui de Moscova şi opoziţia sa pentru ajutorul livrat Kievului, informează AFP şi Reuters. Liderul naţio

Fundația Vodafone oferă gratuit 48 de lecții digitale despre mediu, inteligență digitală, robotică și meseriile viitorului pe platforma www.scoaladinviitor.ro

G4Media acum o ora
48 de activități de învățare despre mediu și ecologie, inteligență digitală, robotică și utilizarea noilor tehnologii în meseriile viitorului Robotul Vi îi va însoți pe elevi în aventura cunoașterii Sesiuni de formare a cadrelor didactice organizate

Constanţa: Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta / Ea era supărată pentru că băiatul ar fi stropit-o cu apă

News.ro acum o ora
Copilul agresat pe plajă de o femeie de 42 de ani ar fi fost muşcat de aceasta, iar femeia era supărată că băiatul ar fi stropit-o cu apă.

În timp ce unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile, Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile

News.ro acum o ora
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o

O elevă din Argeș a fost eliminată din BAC după ce i-a sunat telefonul în timp ce preda lucrarea

HotNews acum o ora
Șase elevi din județul Argeș au fost eliminați luni, în timpul probei la limba română de la BAC 2024, după ce au fost găsite asupra lor telefoanele mobile sau alte dispozitive de comunicare. Printre ei se numără o tânără din Câmpulung care a avut gh

Le Figaro, înainte de România - Ţările de Jos: Ianis, fiul legendarului Gheorghe Hagi, continuă tradiţia familiei cu tricolorii

News.ro acum o ora
Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe, fost căpitan cu 125 de selecţii pentru România, este hotărât să meargă pe urmele legendei tatălui său, scriu jurnaliştii de la Le Figaro, înainte de meciul tricolorilor cu Ţările de Jos, de marţi, de la Euro-2024. Sunt

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/38°
mie.

18°/25°
joi

17°/28°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/33°
mie.

15°/21°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

32°
mar.

21°/32°
mie.

21°/28°
joi

19°/26°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

17°/26°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/22°
mie.

14°/24°
joi

14°/26°
vin.

15°/29°