Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnat pentru o crima pe care nu o recunoaste

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 4 august 2011 ·

Ieri, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au mentinut pedeapsa de 15 ani de inchisoare data in prima faza de Tribunal lui Constantin Cozma, de 54 de ani, pentru ca si-ar fi ucis sotia. Moartea Elenei Cozma, sotia inculpatului, s-a petrecut in noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2007. Anchetatorii sustin ca barbatul obisnuia sa-si bata nevasta, iar in seara respectiva scandalul a luat o amploare mai mare decat de obicei. Timp de aproape un an, oamenii legii au asteptat ca doctorii sa spuna daca femeia a fost ajutata sa moara. In februarie 2008, medicii de la Institutul de Medicina Legala au sustinut ca exista argumente conform carora femeia a fost ucisa de cineva prin obturarea cailor respiratorii. In iulie 2008, Comisia Superioara de Medicina Legala a stabilit, de asemenea, ca era imposibil ca trupul neinsufletit sa fi ajuns involuntar in pozitia in care l-au gasit politistii si ca prezenta urme de violenta in zona gatului. De altfel, oamenii legii au constatat ca variantele lui Constantin Cozma erau diferite atunci cand vorbea despre pozitia in care a gasit-o moarta pe sotia sa. Chiar daca nu exista probe directe, procurorii s-au bazat si pe marturiile celor care au spus ca barbatul isi batea des nevasta mai tanara cu sase ani decat el. "Eu nu am omorat-o. Nu inteleg de ce criminalistii astia m-au arestat. Cand am intrat eu in casa, sotia mea era moarta. Ea suferea de 15 boli si cred ca a murit de boala, nu ca i-am facut eu ceva. Nu m-am atins de ea in seara aceea. Nu eram acasa cand a murit", a spus Constantin Cozma, in discutia cu reporterii BUNA ZIUA IASI, imediat dupa arestarea sa.

Ieri, judecatorii de la Curtea de Apel Iasi au mentinut pedeapsa de 15 ani de inchisoare data in prima faza de Tribunal lui Constantin Cozma, de 54 de ani, pentru ca si-ar fi ucis sotia. Moartea Elenei Cozma, sotia inculpatului, s-a petrecut in noaptea de 8 spre 9 no

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 47 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii / Zboruri deviate

HotNews acum 10 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 56 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°