Familia Zamfir e o familie de oameni simpli. Locuiesc într-un sat în judeţul Brăila şi nu s-au gândit niciodată că bucuria de a avea un copil îi va arunca într-o luptă cu un duşman necunoscut. Şi că, din cauza lipsei banilor, nu-şi vor putea smulge fiul, pe Alexandru Ionuţ, din ghearele autismului.
"Mă numesc Zamfir Marieta Gina, am 28 ani, sunt din sat Mihai Bravu, judeţul Brăila, şi sunt mama unui copil cu autism. Note autiste, tulburare de spectru autist sau cum i-o mai zice, cert este că am un copil cu o astfel de problemă, iar fericirea cea mare este că se poate rezolva. Foarte greu, dar se poate. Ştiu că nu în totalitate, dar cred cu tărie că fiul meu va fi un om care se va descurca în viaţă cât de cât. Măcar să înveţe lucrurile fireşti, îmbrăcat, mâncat, spălat, mers la baie, lucruri pe care el nu le ştie încă". Aşa-şi începe scrisoarea către voi mama lui Alexandru.
Povestea începe în 2005. Femeia e şi acum convinsă că Alex e autist, pentru că la naştere a fost lăsată să se chinuiască, iar copilul nu a fost pus la oxigen imediat, deşi era vânăt şi n-a scos nici un sunet. Când băiatul a împlinit 1 an şi 8 luni, mama a observat că nu e ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă: nu e atent la părinţi, nu zâmbeşte. L-a dus la spital la Bucureşti şi medicul i-a băgat în ceaţă cu un diagnostic complex: ADHD, tulburare de spectru autist şi întârziere mintală gravă. Apoi le-a spus părinţilor să stea liniştiţi că băiatul se va face bine în cel mult trei luni. "De-atunci au trecut patru ani grei şi plini de suferinţă... Am făcut tratamente, terapii, logopedie, dar terapie ABA cum trebuie (n.r. – terapie comportamentală) n-am putut face din lipsa banilor", spune Marieta Zamfir. Familia, care s-a mărit de un an şi jumătate cu o fetiţă, trăieşte din alocaţiile copiilor şi din salariul de asistent personal al mamei, de 500 de lei. Pentru o
