Cupa Mondială la rugby este mai mult decât o întrecere sportivă. Fiind atribuită țărilor dezvoltate și din punct de vedere industrial, competiția este și o adevărată ”mașină de făcut bani” pentru cine o organizează. Deloc întâmplător, neozeelandezii, gazdele ediției din acest an, și-au făcut și o strategie de marketing.
Recent, una dintre firmele producătoare de bere din Noua Zeelandă a anunțat că va lansa un sortiment de bere special pentru scoţieni. Denumită ”Men'n Skurrts”, cu trimitere la kilt-ul purtat de ecosezi, aceasta va fi lansată la meciul de rugby dintre Scoţia şi România, de la Cupa Mondială.
Disputa va avea loc în 10 septembrie, la Invercargill, oraș de 51.800 de locuitori care se află în Insula de Sud – este una dintre așezările cele mai septentrionale din lume. Localitatea, așa cum este cunoscută în stil european – zona era populată și înainte de maori -, a fost fondată de către un grup de scoţieni în 1853. Interesant este că acolo, în luna septembrie, temperatura medie maximă este de 12,9 grade Celsius, în timp ce noaptea termometrul arată adesea 3,7 grade.
La Cupa Mondială, echipa României face parte din grupa B. După partida cu Scoția, ”stejarii” vor întâlni Argentina, în 17 septembrie, Anglia, în 24 septembrie şi Georgia, în 28 septembrie.