Primele cinci zile, din luna august a.c., au fost marcate, în Turcia, de instituirea momentană a comenzii civile – nicidecum al controlului – asupra organismului militar. Faptul că toate ziarele din Ankara au inserat cuvântul „consens”, în titlurile comentariilor dedicate noilor raporturi oficiale dintre preşedinte şi premier, pe de o parte, şi liderii militari, pe de altă parte, indică două lucruri.

Recunoaşterea tacită a unei tensiuni reale între puterea de sorginte islamică – fie aceasta una rezultată prin exprimarea voinţei majorităţii alegătorilor -, şi corpul de comandă al Forţelor Armate Turce.

Şi conştiinţa clară că deciziile finale sunt doar aparent ireversibile.

Prima mutare interesantă? Preşedinţia turcă a comunicat noile numiri în armată, deşi, conform tradiţiei, acest lucru revenea Consiliului Militar Suprem.

Informaţia nu începe cu numirile de la cele trei categorii de forţe, ci cu o precizare inedită: ”generalul Bekir Kalyoncu a fost numit noul comandant al Forţelor Jandarmeriei şi generalul Yalcin Ataman a devenit comandantul Armatei 1, amândoi având şansa să devină şeful statului major general în anul 2015.”

Urmează confirmarea numirii generalului Hayri Kivrikoglu la comanda forţelor terestre, a amiralului Emin Murat Bilgel, la timona forţelor navale şi a generalului Mehmet Erten la manşa forţelor aeriene.

La numai 15 minute după numirea lor, şeful statului major general – acum numit şi el, cu un mandat până în anul 2015 –, generalul Necdet Ozel, şi noii lideri ai jandarmeriei, forţelor terestre, navale şi aeriene au fost chemaţi în biroul premierului Recep Tayyp Erdogan. A mai luat parte, la această inedită şedinţă, pe probleme de securitate internă şi internaţională, şi subsecretarul de stat Hakan Fidan, din partea Organizaţiei Naţionale de Informaţii. Întâlnirea a durat trei ore.

Problemele abordate? Măsuril