Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai veche biserică creştină din Transilvania, descoperită la Alba Iulia. Are peste 1.000 de ani

Publicat in Antena 3, vineri 5 august 2011 ·

Ruinele celei mai vechi biserici creştine din Transilvania, având peste 1.000 de ani, şi câteva sute de morminte din perioada medievală au fost descoperite de arheologi în interiorul cetăţii din Alba Iulia, informează Mediafax.

Coordonatorul lucrărilor de cercetare, arheologul Daniela Marcu Istrate, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că zidurile bisericii au fost descoperite în timpul unor lucrări de reabilitare a infrastructurii şi a reţelelor de apă şi canalizare din interiorul cetăţii din Alba Iulia.

Ea a spus că arheologii au descoperit zidurile unei biserici creştine şi, după cercetarea întregii ruine, au stabilit că aceasta este cea mai veche biserică creştină din Transilvania, de tradiţie bizantină, construită în jurul anului 1000.

Potrivit sursei citate, în aceeaşi zonă au fost descoperite şi 400 de morminte din perioada medievală, iar scheletele din interiorul acestora vor fi cercetate la Institutul de Antropologie al Academiei Române, după care vor fi reînhumate.

"Această planimetrie, cât şi obiectele descoperite şi contextul stratigrafic în care se află ruina ne ajută stabilim datarea construcţiei în jurul anului 1.000. Demolarea bisericii a intervenit la mijlocul secolului al XI-lea, probabil atunci când s-a iniţiat construirea primei catedrale romano-catolice în imediata apropiere. În momentul de faţă, este cea mai veche biserică creştină din Transilvania, este o clădire sub influenţa arhitecturii bizantine şi va reprezenta un element important în descifrarea prezenţei Bizanţului în teritoriile de la nordul Dunării", a spus Daniela Marcu Istrate.

Potrivit sursei citate, ruinele bisericii descoperite la Alba Iulia vor fi cercetate până în 20 august, după care zona va fi acoperită şi descoperirea va fi marcată la suprafaţă.

Arheologii susţin că biserica ale cărei ruine au

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 6 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 5 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 12 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 10 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°