Simţul ridicolului lipseşte nemotivat şi trage chiulul cu fratele lui de cruce, simţul măsurii. În ţara unde până acum două decenii şi ceva nu aveai voie nimic, acum ai voie orice.

Primiţi, vă rog, spre studiu aceste denumiri ale unor echipe de fotbal: Mamma Mia Becicherecul Mic, Building Vânju Mare, Escargo (sic!) Fântânele, Delfin Internat Prundu Bârgăului, Arena Bulls Preajba, Piovra Lăpuşata, Inox Del Dodo Alba Iulia, Viticultorul Vârteşcoiu, Villarosa Laloşu, FC Şuruburi Postăvarul, Băştinaşii Suciu de Sus şi (desfiinţata, din păcate) Ambianţa Valea Ciorii. Şic, nu găsiţi? Iată şi câteva nume de fotbalişti, tot pentru atenţia şi amuzamentul dumneavoastră: Sansiro Ciocoi, Giuliano Lalciu, Epaminonda Nicu, Romeo Buteseacă, Ionel Tersinio Gane, Ioan Amarildo Lichtenstein. Simpatic, nu? Foarte simpatic, însă nu doar fotbalul e victima inadecvării. Sunt puţine domeniile în care talentul românesc al confuziei dintre nume şi poreclă refuză să se exerseze. România tranziţiei a înregistrat copii pe nume Arierata, Expertiza, Parkinson, Emergenţa sau Implozia, în vreme ce doamna Israela, septuagenara care colinda studiourile TV cu trei-patru ani în urmă, îşi savurează, probabil, cincinalul de miere alături de soţul, alias fiul, alias nepotul ei. Nu prea mai sosesc veşti de la voiosul trio translegal Triţă Făniţă - Culiţă Tărâţă - Genică Boierică, dar probabil că lucrurile merg bine şi în comicoteca interlopă.

Inadecvarea - onomastică, dar nu numai - lucrează fără pauză de masă şi fără vacanţă în România. Nu e de râs; nici de mirare n-ar prea fi. Trecutul ne recomandă ţara drept o bună gazdă pentru anomalii. Cu Romulus Zăroni ministru, cu Elena Ceauşescu în Academia Română şi cu Suzana Gâdea la Cultură, România a făcut mereu paşi apăsaţi pe cărările absurdului. Amestecul de incompetenţă, sfidare, umor trăşcăliu şi dispreţ pentru consecinţe e cel mai bun cim