Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin şi Elena Vinca, doi bunici ajunşi personaje de film

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 august 2011 ·

Pelicula care le poartă numele a impresionat juriile de la cele mai importante festivaluri internaţionale de film. Chiar dacă acum sunt cunoscuţi în lumea întreagă, bunicii regizorului Andrei Dăscălescu şi-au păstrat aceeaşi naturaţele din film. Nu s-au îmbogăţit peste noapte, ci-şi trăiesc povestea de dragoste în căsuţa lor din Gârcina.

Ceea ce a început ca un film de familie, în care regizorul Andrei Dăscălescu a surprins viaţa de zi cu zi a bunicilor săi, s-a transformat într-unul dintre cele mai bune filme documentare din ţară şi din lume.

O poveste de dragoste ce a depăşit o jumătate de secol continuă să impresioneze şi astăzi, iar Elena şi Constantin Vinca rămân aceiaşi bunici simpatici, cu un simţ al umorului aparte şi cu o putere de viaţă de invidiat.

Aplaudaţi la scenă deschisă

„Am crezut că glumeşte când ne-a spus că a făcut un film cu noi. L-am văzut prima dată pe 9 ianuarie 2009, la Piatra Neamţ, când aniversam 57 de ani de căsnicie. Sala întreagă s-a ridicat în picioare să ne aplaude când ne-au văzut. Nu mi-a venit să cred: cum să ne aplaude pe noi, care avem numai cinci clase primare, atâţia oameni deştepţi şi cu carte“, recunoaşte sincer bunica Elena.

Bătrânii spun că au fost impresionaţi de oamenii care au stat şi în frig ca să-i vadă pe ei jucând în filmul vieţii de zi cu zi. O poveste continuă să trăiască şi acum. Au mai îmbătrânit puţin, sunt mai trişti pentru că şi-au pierdut un fiu şi au avut destule probleme în ultimii şase ani, de când a fost filmat „Constantin şi Elena“, dar se iubesc ca-n prima zi şi susţin că de-ar fi s-o ia de la capăt, tot împreună ar alege să fie. „Nu ne-am certat niciodată. Dacă unul din noi a avut ceva pe suflet, a spus şi aşa s-au rezolvat toate. Nu mi-a reproşat niciodată nimic, dar simţeam eu că intru în pământ dacă o supăram cu ceva“, povesteşte Constantin Vinca.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 18 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°