Sulina, locul în care Dunărea se revarsă în Marea Neagră, este orașul de suflet al familiei noastre. Acum 3 ani, acolo am cunoscut-o pe Nadia la o școală de vară a românilor din afara granițelor. Și așa cum începutul lunii august 2011 a însemnat 1 an de la căsătoria noastră, am decis să revenim în Sulina ca să ne petrecem aici vacanța de vară. Vă propun mai jos să vedeți câteva poze și impresii.
Ne-am pornit seara târziu din Chișinău. Am prins răsăritul de soare în Galați, când treceam Dunărea.
La ora 8:00 dimineața am ajuns în Tulcea. Chiar dacă ne despart doar câțiva km de Republica Moldova și se vorbește aceeași limbă, se simte altă lume. Una mult mai liberă și lipsită de complexe. Poza de mai jos este relevantă. Tot la capitolul “2 băbuțe stau la sfat” mai adaug că am observat cum, în Sulina, două doamne în vârstă – una vorbitoare de română și alta de ucraineană – comunicau fără de probleme. Fiecare în limba sa. Și se înțelegeau de minune.
După o călătorie de 3 ore cu vaporul, am ajuns în Sulina. Un pic de istorie. Sunt istorici ce consideră că Sulina a fost una dintre localitățile grecești din sec. VII î.H. din nord-vestul Pontului Euxin. În 1856 aici se stabilește Comisia Europeană a Dunării. Atunci, dintr-un simplu sătuc de pescari la mijlocul sec. XIX, Sulina se transformă într-un oraș important pentru traficul fluvial european, fiind printre primele orașe din România care a beneficiat de sistem de iluminare publică. În perioada celui de-al doilea război mondial sunt distruse aproximativ 80% din clădirile orașului. Azi Sulina are circa 4 mii de locuitori. Vedeți mai jos o parte a acestui orășel rustic.
Centrul orașului este liniștit, aici este interzis și transportul public. În portul Sulina poți vedea mulți pescari. Am observat și doamne care prind pește cu undița din Dunăre. Simpatic.
Văzut și clădiri ve