Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul municipiului Călăraşi: Vom declara zi de doliu când va fi înmormântat George Naghi

Publicat in Romania Libera, duminică 7 august 2011 ·

Primarul municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, a declarat că l-a cutremurat vestea morţii lui Gheorghe Naghi, cu care era foarte bun prieten, şi a spus că ziua în care va fi înmormântat va fi declarată zi de doliu local, pentru că era "un mare om, care a ajutat pe toată lumea, bogaţi şi săraci", informează Mediafax.

"A fost un om de excepţie, un om care a ajutat pe toată lumea, bogaţi şi săraci. M-a cutremurat chestia asta, eram foarte buni prieteni", a spus primarul Nicolae Dragu.

Edilul a precizat că el a oficiat cununia civilă pentru Gheorghe şi Alina Naghi, iar aceştia aveau o familie foarte bine închegată şi se iubeau foarte mult.

"Erau solidari, erau primii care ajutau oamenii", a mai spus Nicolae Dragu.

El adăugat că soţia lui Gheorghe Naghi avea unele probleme medicale, fiind "foarte stresată", însă Gheorghe Naghi era "un om de forţă" şi nu avea probleme cardiace, aşa cum s-a vehiculat.

Dragu a precizat că sâmbătă i-a văzut ultima oară, la serviciu, pentru că munceau foarte mult, câte 12-14 ore pe zi.

"Vom declara zi de doliu locală în ziua înmormântării lui Gheorghe Naghi", a afirmat Nicolae Dragu.

El a mai spus că Naghi avea atât fabrica de mezeluri, la care lucrează aproximativ 1.400 de persoane, cât şi trei ferme de animale, de legume şi de culturi mari - grâu şi porumb, precum şi o pensiune pe drumul dintre municipiul Călăraşi şi zona Chiciu.

Patronul producătorului de mezeluri Aldis, Gheorghe Naghi, a decedat, duminică după-amiază, iar soţia sa a fost rănită grav, după ce ambarcaţiunea cu motor în care se aflau şi care se deplasa pe Braţul Borcea a ieşit de pe luciul apei şi a lovit malul.

Primarul municipiului Călăraşi, Nicolae Dragu, a declarat că l-a cutremurat vestea morţii lui Gheorghe Naghi, cu care era foarte bun prieten, şi a spus că ziua în care va fi înmormântat va fi declarată zi de doliu loca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi Consilii Judeţene: PSD - 36,96%, PNL - 30,19%, AUR - 9,78%, Alianţa Dreapta Unită - 7,80%, UDMR - 5,34%, SOS România 3,11% - date parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,96% dintre mandatele de preşedinte de Consiliu Judeţean, după alegerile de duminică, fiind urmat de PNL, AUR, Alianţa Dreapta Unită, UDMR şi SOS România, anunţă, sâmbătă, Biroul Electoral Central (BEC). Potrivit BEC, pentru alegerea

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 38 minute
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Bărbat afgan, împușcat mortal de poliția germană după ce și-a ucis un conațional și a rănit alte trei persoane care se uitau la Euro 2024

Ziare.com acum 46 minute
Polițiștii l-au împușcat mortal pe bărbatul afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul, în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP. Cetăţeanul afgan în vârstă de 2

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 43 minute
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 3 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Tricolorii la Euro 2024: Tehnologie avansată pentru prevenţie şi refacere în cantonamentul din Germania

News.ro acum o ora
Echipa Naţională de Fotbal a României a implementat un sistem inovator pentru prevenţie şi refacere în cadrul cantonamentului din Wurzburg, Germania, informează FRF. Două aparate de vacuum intermitent, montate în hotelul echipei, sunt utilizate alte

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 27 minute
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 3 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°