Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peştera Limanu, un labirint misterios

Publicat in Ziua Constanta, duminică 7 august 2011 ·

Puţini turişti care ajung în 2 Mai sau în Vama Veche ştiu că pot vizita o peşteră unică în lume la numai câţiva kilometri de plajă sau de terasele mereu pline.

Judeţul Constanţa se poate lăuda cu 11 peşteri, fiecare dintre ele fiind unică în lume prin specificul său. Peştera Limanu, Sf. Andrei, Sf. Cassian, Peşterile din Cheile Dobrogei, grotele de la Basarabi, Peştera La Movile, Adăpostul Rândunelelor, Peştera Liliecilor şi Peştera La Adam au toate un imens potenţial turistic, însă numai două dintre ele sunt incluse în ofertele agenţiilor de tursim şi sunt promovate internaţional la târgurile de profil. Peştera Limanu este cea mai labirintică din ţară, fiind încărcată de legende ţesute de-a lungul sutelor de ani.

A fost leagănul unei civilizaţii preromane, i-a găzduit pe dacii prigoniţi de romani, a fost adăpost pentru creştinii care s-au refugiat din calea barbarilor, iar acum este închisă cu o poartă din fier masiv, pentru a fi ferită, pe cât se poate, de vandali. Dar nici această măsură de protecţie nu este suficientă, pentru că se găsesc întotdeauna turişti grăbiţi, care să spargă poarta metalică şi să facă ravagii în peşteră. În ultimii ani, Peştera Limanu a fost, pe rând, groapă de gunoi, altar satanist şi loc bun de vandalizat de aşa-zişii aventurieri, unii dintre ei plecând acasă şi cu o frumoasă colecţie de căşti cu lanterne frontale, lăsate în interiorul peşterii de Grupul de Explorări Subacvatice şi Speologice (GESS), în custodia căruia se află întreaga arie protejată, împreună cu peştera propriu-zisă, din 2004.

Pentru a rezolva problema vandalizării, GESS a amenajat primele câteva sute de metri de galerie pentru a se putea vizita şi a închis restul peşterii. Au muncit cu voluntari câteva luni, strângând gunoaiele depozitate acolo ani la rând de localnici. Dar puţin le pasă celor care caută ceva aventură în această zonă. Unii caută

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Viktor Orban spune că îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO numai în anumite condiţii şi că acum sprijină România

HotNews acum 22 minute
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia Mark Rutte trebuie

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 55 minute
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 2 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Declaraţie comună ce susţine un acord de încetare a focului în conflictul Israel - Hamas semnată de mai mulți lideri, printre care și președintele României

Ziua Constanta acum 26 minute
Liderii din România, Statele Unite, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda și Regatul Unit au făcut apel la Hamas să înceteze focul și să elibereze ostati

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 3 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Mihai Constantin: Bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei. Potrivit acestuia, noile coordonate f

Un francez suspectat de spionaj, arestat în Rusia

News.ro acum 2 ore
Comitetul rus de anchetă anunţă joi că au arestat un cetăţean francez suspectat de culegere de informaţii despre activităţi ale armatei ruse, acuzat de faptul că a fost în mai multe rânduri în Rusia, timp de mai mulţi ani, şi s-a întâlnit cu cetăţen

BREAKING NEWS: Banca Centrală Europeană reduce dobânda pentru prima oară în ultimii cinci ani

Mediafax acum 2 ore
BCE a redus dobânda de referinţă pentru depozite cu un sfert de punct procentual, până la 3,75%. Euro s-a menţinut stabil, crescând cu 0,1%, la 1,0865 dolari, după anunţul privind rata. Randamentele Bund germane pe doi ani, sensibile la rata dobânzi

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

28°
joi

16°/28°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°