Şi-a dedicat toată viaţa boxului masculin însă a gustat succesul abia după ce a început să antreneze fete. Constantin Voicilaş a avut curajul, la începutul deceniului, să aducă în ring câteva reprezentante ale sexului frumos şi, după numai doi ani are campioane pe bandă rulantă.
Constantin Voicilaş s-a născut la Ploieşti şi s-a apucat de box la 17 ani, după câţiva ani de lupte şi haltere. Dintr-o întâmplare a văzut mai mulţi boxeri la antrenament, şi-a spus că poate şi nu a mai renunţat nici până astăzi la sportul cu mânuşi. În 1971 s-a mutat la Buzău, şi în acelaşi an a cerut transferul de la clubul de box Petrolul Ploieşti, la Constructorul Buzău. După alţi patru ani, s-a apucat de antrenorat, la CSM Buzău, unde activează şi acum.
Reporter: Aţi început cu lupte, aţi continuat cu haltere şi v-aţi oprit la box. Cum s-a întâmplat?
Constantin Voicilaş: Mi-au plăcut mult luptele până când, la o competiţie, mi s-au rupt două degete, m-am speriat de sportul acesta şi m-am dus la haltere. Acolo, cu antrenorul meu, care avea mare grijă de mine, ne-am urcat în tribuna Stadionului Petrolul, pentru că acolo aveam sala de haltere, şi de acolo vedeam pe teren cum se antrenează boxerii. Aveam la vremea aceea 17 ani şi credeam că boxerii sunt nişte oameni mari, solizi, înalţi. Acolo am văzut unii mai mici ca mine şi i-am spus antrenorului că eu bat trei deodată. Antrenorul a încercat să mă convingă că nu este un sport pentru mine. Până la urmă am intrat în sală şi de atunci am jurat că vreau să fiu boxer şi antrenor de box.
Restul interviului îl găsiţi în paginile săptămânalului ADS Buzău, pus în vânzare la toate chioşcurile de difuzare a presei din Buzău.
