Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezonul concediilor, perioadă de remarcare

Publicat in Romania Libera, luni 8 august 2011 · · ·

Vara poate să fie o oportunitate reală de a vă remarca în rândul superiorilor, atât prin preluarea de sarcini de la colegii plecaţi în concediu, cât şi prin dezvoltarea unor noi activităţi dacă timpul vă permite. Important este să analizaţi înainte de acţiona capacitatea dumneavoastră pentru a nu risca să eşuaţi.

Dorin Costea este angajat la o companie care pe timpul verii nu funcţionează la capacitate maximă. „Şefii ne-au spus să ne luăm zilele de concediu în această perioadă, pentru că avem comenzi puţine şi nu este nevoie de întreg departamentul pentru a face faţă. Astfel, mulţi dintre colegii mei şi-au luat concedii şi aproape săptămânal lucrăm cu mai puţin de jumătate dintre angajaţi", mărturiseşte Dorin. „Mie îmi place tare mult să-mi iau concediile pe timp de iarnă, iar vara prefer să ajung la mare doar la sfârşit de săptămână", spune tânărul.

„Prin urmare, am ales să vin la serviciu în această perioadă şi pentru că am mai multă libertate să cunosc mai multe funcţii ale departamentului nostru, iar la evaluarea de anul acesta să fiu pregătit pe măsură", completează Dorin. De asemenea, el crede că managerul său va aprecia dăruirea sa şi va vedea în activitatea sa că are potenţial. „Sunt destul de nou în echipă şi consider că prezenţa mea în apropierea şefului nu-mi vor aduce decât câştiguri", susţine Dorin.

Preluarea de activităţi, „bilă albă"

Vara poate reprezenta o oportunitate reală de a vă remarca în rândul superiorilor în măsura în care sarcinile primite sunt îndeplinite corect, iar ocaziile de a interacţiona cu şefii sunt într-adevăr fructificate. „Când mulţi colegi se află în concediu, am putea spune că ocaziile de a ne face remarcaţi sunt mai numeroase, tocmai datorită faptului că în birou sunt mai puţini angajaţi, iar interacţiunea cu şefii este mai mare. În plus, dacă există şi situaţii în care sunt preluate din responsabilităţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 20 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 21 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°