Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu „vânează“ recordul lui Hagi!

Publicat in Adevarul, luni 8 august 2011 · ·

Atacantul Cesenei a marcat 32 de goluri pentru „tricolori“, fiind la doar trei reuşite de performanţa neegalată până acum a lui Hagi. În faţa unui adversar „liliputan”, cum este San Marino (locul 203 în clasamentul FIFA), Mutu poate înscrie de trei ori. Meciul San Marino - România se joacă mâine, de la ora 21.30.

„Aş vrea să bat recordul lui Hagi, dar nu este obiectivul meu principal", a afirmat Mutu în mai multe rânduri. Dorinţa atacantului s-ar putea îndeplini chiar în meciul cu San Marino de mâine sau, cel târziu, în partida cu Luxemburg (2 septembrie) . De altfel, Mutu are „lipici" la gol în faţa adversarilor mici. Din cele 32 de goluri marcate pentru echipa naţională, 6 au fost înscrise împotriva unora dintre cele mai slabe naţionale de pe continent (4 cu Luxemburg şi două cu Andorra). În comparaţie, Hagi a dat doar trei goluri din 35 în faţa „piticilor" (câte unul cu San Marino, Feroe şi Liechtenstein).

Coleg cu portarul lui San Marino

Cel pe care Mutu trebuie să-l învingă mâine de trei ori pentru a-l egala pe Hagi este portarul Aldo Junior Simoncini. Acesta a fost în lotul Cesenei până în această vară, „împărţind" cu Mutu câteva antrenamente. În 2006, Simoncini a încasat 13 goluri într-o partidă cu Germania, după care a apărut pe prima pagină cu un interviu în „Gazzeta dello Sport". Italienii au titrat atunci: „Cum să iei 13 goluri într-un meci şi să trăieşti fericit".

Din lotul lui San Marino, Simoncini este unul dintre cei doar cinci jucători profesionişti pe care îi are în lot naţionala respectivă. Ceilalţi patru joacă prin divizii inferioare din Italia, în vreme ce lotul este completat cu diverşi „meseriaşi": contabili, asistenţi medicali sau studenţi.

Marica: „Sper ca Mutu să dea cinci goluri"

Indisponibil în prima etapă din Bundesliga şi pentru partida cu San Marino, Marica a revenit la antre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 9 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 2 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum o ora
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 7 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum 55 minute
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 10 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°