Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţişti şi militari români - pe lista fondatorilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Vezi cum au ajuns susţinători ai lui Tőkés

Publicat in Jurnalul, luni 8 august 2011 ·

Mircea Vasile Ion, subofiţer la Poliţia Transporturi din Râmnicu Vâlcea, este unul dintre miile de cetăţeni români cărora le-au fost falsificate semnăturile pentru a le apărea numele pe listele de adeziune ale Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), cunoscut drept partid al europarlamentarului László Tőkés. Mircea Vasile Ion a fost contactat de avocatul şi amicul său, Adrian Drăghici, care l-a descoperit, cu mirare, pe listele de adeziune. „Când m-a sunat, nu mi-a venit să cred. I-am şi spus: cum să semnez aşa ceva, doar ştii că noi (poliţiştii – n.r.) nu putem fi membri de partid şi nici nu ne putem implica în politică!”. Drăghici a făcut plângere penală împotriva celor care s-au folosit abuziv de identitatea sa. El susţine că alte cadre din Poliţie şi Armată sunt în aceeaşi situaţie. „Nu îi cunosc, dar am fost mai mulţi la audieri, la tribunal”, precizează subofiţerul. Avocatul Adrian Drăghici a fost angajat de Buta Levente. Dl. Buta este un cetăţean român de naţionalitate maghiară, care a iniţiat demersuri în vederea obţinerii cetăţeniei maghiare. În cererea de intervenţie depusă la Tribunalul Bucureşti, în dosarul cererii de acordare a pesonalităţii juridice partidului lui László Tőkés, Levente precizează că s-a adresat Centrului de Democraţie din Târgu Mureş. Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), care acum încearcă să se transforme în PPMT, a obţinut de la Guvernul Ungariei o finanţare de 800.000 de euro pentru crearea a 20 de ”Centre de democraţie”, unde doritorii pot primi consiliere în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare obţinerii cetăţeniei maghiare. La centrul din Târgu Mureş, lui Buta Levente i s-a sugerat că ar fi bine să semneze pe listele de susţinere a înfiinţării şi înregistrării PPMT. Buta spune că a refuzat, dar că, ulterior, s-a regăsit, totuşi, pe listele de susţinere, cu semnătura falsificată. În cazul Bu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Toţi cei şase români care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Mediafax acum 28 minute
MAE informează că în urma demersurilor derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris şi al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze şi australiene, toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră s

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 22 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 5 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum o ora
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 6 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°