1. Oricâte legi bune ar promulga o guvernare democratică, multe dintre manifestările indivizilor excesivi, în tot ce spun şi ce fac, trebuie îndurate de oamenii de treabă. Democraţia e şi Raiul mârlanilor, al închipuiţilor şi al certăreţilor. În cartierul meu, un moş, care-şi petrece toată ziua pe străzi, le spune măscări femeilor neînsoţite. Pare că vorbeşte singur, aşa cum fac bătrânii cu mintea vraişte, dar de fapt răzbună ceva din trecutul său plin de eşecuri, din relaţiile sale eşuate cu femeile şi varsă, când trece pe lângă ele, otravă. E atât de abject, încât domnişoarele nu pot să povestească acasă ce le-a zis jivina, iar doamnele, care-s mai deprinse cu măgăriile străzii, preferă să nu facă un subiect din ce li se întâmplă. Biblia ne învaţă să nu dorim răul nimănui, însă nu poţi să nu te gândeşti că, la un moment dat, moartea mai rezolvă din neputinţele legilor.
2. Nu m-am întrebat niciodată cum va fi fost viaţa celor despre care se spune că au trăit degeaba, dar ideea că există şi oameni care mor degeaba mă urmăreşte. Cel de la care am preluat-o a vrut cu siguranţă să spună altceva, iar din gură i-a ieşit ce i-a ieşit. Înseamnă că trebuie să mori cu sens, într-un fel care să fie ţinut minte. Oare cum?
3. Un domn merge la medic intrigat că i s-au lăsat fălcile şi că bărbia a început să-i atârne. E de la gravitaţie spune doctorul.
4. Într-o dezbatere televizată despre situaţia femeii astăzi, o mondenă îşi dă importanţă zicând că femeile din veacul al XXI-lea sunt mai revergorate ca acelea din veacul trecut. O spune în mai multe rânduri, ceea ce înseamnă că pentru ea verbul are un înţeles. O fi vrut să spună reverberate? E aiurea. Sau revigorate? Nu vine de se leagă. A auzit probabil cuvântul la altă mondenă şi i-a plăcut, s-a simţit dintr-odată revergorată.
5. Despre un actor, care la 60 de ani nu era l
