Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză: De ce acum cad pieţele bursiere?

Publicat in Adevarul, marți 9 august 2011 ·

Criza datoriilor guvernamentale din zona euro şi decizia istorică a agenţiei Standard&Poor's de a reduce ratingul Statelor Unite cu o treaptă din cauza dezechilibrelor fiscale au creat panică pe toate pieţele financiare.

De mai bine de opt zile bursele internaţionale trec prin cele mai dramatice momente de după căderea Lehman Brothers, în toamna anului 2008. În SUA, indicele S&P 500 al bursei de la New York a înregistrat luni, în prima şedinţă de la retrogradarea ratingului SUA, cel mai abrupt declin de după septembrie 2008, de peste 6%. La fel s-a întâmplat şi în Europa sau Asia unde indicii importanţi au suferit cele mai mari deprecieri din ultimii trei ani. Amplitudinea căderilor de pe bursele internaţionale este însă suprinzătoare. Datoriile şi problemele economiilor puternice din zona euro, precum şi gradul de îndatorare al SUA erau deja cunoscute şi au putut fi asimilitate deja de către pieţe. Dar ce a declanşat totuşi isteria şi panica ce au pus stăpânire pe bursele lumii?

Singura explicaţie plauzibilă este aceea că investitorii din întreaga lume au nevoie de mesaje ferme şi de măsuri imediate. S-au săturat de discursuri. Astfel se face că ieşirea la rampă a preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama, la începutul acestei săptămâni, n-a avut nicio consecinţă pozitivă asupra evoluţiei bursiere. Ba, dimpotrivă! Discursul patriotic, parcă scris de un scenarist hollywoodian, n-a mişcat pe nimeni. Cel puţin nu pe investitorii care au continuat să vândă îngenunchind toţi indicii bursieri. Nimeni n-a pus preţ pe cuvintele pline de patos.

"Indiferent ce spun unele agenţii, ţara noastră a fost şi va fi întotdeauna o ţară de rating AAA. Vestea bună este că problemele economice pot fi rezolvate rapid şi ştim ce trebuie să facem pentru a le rezolva. Recurgerea la aceste reforme nu necesită decizii radicale. Acest lucru necesită bun simţ şi compromis", a de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 53 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 42 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 49 minute
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum o ora
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°