Simona Halep, venita din calificari pe tabloul mare al turneului de 2.050.000 dolari gazduit de marea metropola canadiana, a produs luni surpriza rundei inaugurale.
Astfel, in turul 1, jucatoarea noastra de pe locul 55 in WTA a reusit s-o trimita prematur acasa pe o tenismena din Top 20 mondial, rusoaica Svetlana Kuznetsova (favorita numarul 12 la Toronto), pe care a invins-o cu 4-6, 6-4, 6-3.
Mai departe, singura romanca prezenta la simplu in competitia de peste Ocean va avea la fileu tot o adversara mai mai bine cotata decat ea in lume, e vorba de Lucie Safarova (locul 32 WTA).
Turneul din "tara frunzei de artar" face parte din categoria celor mai galonate de sub egita WTA, interesul fiind maxim, dovada ca la el participa intreaga "crema" a sportului feminin cu racheta (Wozniacki, Clijsters, Zvonareva, Azarenka, Sharapova, Li Na, Kvitova, Schiavone, Bartoli, Petkovici, Stosur s.a.m.d.).