"Aşa îmi ziceau în sat oamenii: « Fata asta n-o avea noroc, că prea frumos cântă ». Adică n-oi avea noroc în căsătorie. Şi n-am avut, dar nu-mi pare rău, pentru că îl am pe Alex", se confesa BIHOREANULUI în urmă cu 10 ani Florica Ungur. Era o mamă fericită...
Una dintre vocile "de aur" ale Bihorului s-a stins joia trecută, răpusă de cancer, la 72 de ani. BIHOREANUL vă prezintă emoţionanta ei poveste de viaţă. Cum şi-a croit Florica Ungur destinul, cum a fost în ultimii ani şi cum, ca să nu-şi supere copilul înfiat, a ţinut până şi de acesta departe vestea că suferă de o boală incurabilă...
A început de jos
Florica Ungur a fost unul dintre cele mai vii personaje ale Bihorului şi a fost considerată multă vreme chiar un "brand" al judeţului. Născută pe 8 iunie 1939 în satul Fâşca, a învăţat să cânte de la mama sa, Ileana Cociuba. Spunea mereu că n-a făcut-o pentru carieră, ci pentru a "mângâia suflete". Şi-a lansat primul disc în 1970, la vârsta de 31 de ani şi, spre deosebire de celelalte Florici ale Bihorului, s-a remarcat şi ca o dedicată culegătoare de folclor adevărat, nealterat de influenţe comuniste sau urbanizante. De-a lungul timpului a cules şi interpretat peste 150 de melodii autentic populare, cultivând doina cea "trăgănată", dar şi cântecele de joc, de nuntă şi de jale.
Populară, şi totuşi discretă cu viaţa privată, puţini ştiau cine era Florica din spatele scenei şi cum a ajuns să fie una dintre cele mai reputate profesoare de latină din ţară. "Dacă n-aş fi avut bursă tot timpul, aş fi rămas fără carte. Părinţii mei n-ar fi avut bani să mă ţină la şcoală", povestea artista într-un interviu acordat BIHOREANULUI în urmă cu un deceniu.
La 17 ani, când a terminat liceul, a amânat să dea la facultate, pentru că nu avea haine cu care să se prezinte la examen. Ca să-şi strângă bani de îmbrăcăminte, un an a lucrat învăţătoare suplini