Nu inteleg cum poate fi comentata serios aiureala totala (si paralela cu orice realitate) lansata de blogerul Tanase. Ca promotorul principiilor jurnalistice de la BBC arunca trasnai de adolescent pe un blog, e una. Dar ca ele sunt preluate cu atata sarg de presa, e deja altceva. A treia, mai grava in fond decat primele (si poate sursa a lor), e ca aceasta scenarita prinde la multime. E limpede – poporul vrea povesti, iluzii si speranta. Vrea sa fie prostit, o sa accepte si populismul in genunchi chiar, orice doar sa nu fie inghitit de disperare. De aici si explozia scenariilor. Imi pare un fenomen corect.
Revenind la origini, imi este imposibil (totusi) sa inteleg lejeritatea cu care un apologet al deontologiei ori se lasa pacalit de vreo intoxicare de doua parale, ori inventeaza scenarii de romane pentru gusturi indoielnice. In fine, daca cererea depaseste oferta, se repliaza si comerciantii. Insa toata scenarita asta, care castiga tot mai multi adepti, mi-a adus aminte de romanul suedezului Stieg Larsson – “barbati care urasc femeile”.
Stieg Larsson a fost invocat in nebunia norvegianului Anders Breivik. Intr-adevar in carte se exploreaza prezenta inca vie in Occident a extremei drepte si a ramasitelor ei (ce risca sa fie trezite la viata in orice clipa). Cartea lui Stieg Larsson iti taie respiratie si creste pulsul si pentru talentul cu care autorul reuseste sa ilustreze ideea ca, in realitate, sentimentele ce stau la baza doctrinelor extremiste nu se sting niciodata. In ciuda politicilor promovate oficial – multiculturalism, PC si alte “corectitudini” – personajele lui Larsson par rupte de lumea promovata oficial. Ele sunt radacinele care nu se lasa atat de usor smulse.
N-as fi pomenit cartea lui Stieg Larsson – care, apropo, merita a fi citita din toate punctele de vedere – daca nu mi-as fi adus amintit de lectia de jurnalism pe care o putet
