Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania nu are nevoie de un plan de salvare

Publicat in Bursa, miercuri 10 august 2011 ·

Ministrul Finanţelor din Spania, Elena Salgado, insistă că ţara sa nu are nevoie de un pachet extern de salvare, chiar dacă Banca Centrală Europeană (BCE) cumpără obligaţiuni ca să protejeze ţările din zona euro de creşterea costurilor de împrumut.

Elena Salgado a amintit că datoria totală a Spaniei este de circa 680 de miliarde euro (970 miliarde dolari), adică aproape 64% din PIB-ul ţării. Oficialul de la Madrid subliniază că cifra este cu aproape 20 de puncte procentuale sub media UE, respectiv jumătate din datoria Italiei, ţară cu probleme financiare. Ministrul a sub-liniat: "Spania este departe de a avea nevoie de un plan de salvare, precum Grecia, Irlanda şi Portugalia. Declaraţiile tuturor reprezentanţilor instituţionali sunt aceleaşi, în sensul că Spania şi fundamentele noastre sunt foarte departe de a avea nevoie de salvare. Se înregistrează, în schimb, într-adevăr, o instabilitate pe pieţele datoriei".

Declaraţiile ministrului spaniol au venit după ce preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, le-a cerut guvernelor europene, în special celor din Italia şi Spania, "să se ridice la înălţimea responsabilităţilor" în privinţa reducerii deficitelor bugetare.

Randamentele pentru obligaţiunile spaniole şi italiene cu maturitatea la zece ani au revenit, ieri, aproape de pragul de 5%, pe fondul aşteptărilor ca BCE să continue achiziţia de obligaţiuni emise de cele două ţări. Săptămâna trecută, randamentele cerute de investitori pentru achiziţia de obligaţiuni emise de guvernele spaniol şi italian au trecut de 6% - cel mai ridicat de la crearea zonei euro.

Italia şi Spania beneficiază, începând de luni, de achiziţiile de obligaţiuni lansate de BCE pe piaţa secundară. Analiştii sunt de părere că aceste achiziţii vor continua într-un ritm susţinut.

* Creşte volumul împrumuturilor băncilor portugheze de la BCE

Volumul împrumuturilor bănci

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Olaf Scholz îl avertizează pe Putin: Vom apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul NATO

Mediafax acum 2 ore
Mesajul lui Olaf Scholz vine în contextul în care NATO şi-a întărit, recent, graniţele flancului estic, cu scopul de a descuraja acţiunile Rusiei. Vorbind la Forumul Economic al Germaniei de Est, la care a participat şi premierul lituanian Ingrida S

OPEC+ a prelungit limitarea producției de petrol până în 2025. Țările membre reclamă prețul scăzut

HotNews acum o ora
OPEC+ a convenit duminică să extindă majoritatea reducerilor mari ale producţiei de petrol pentru 2024, dar să înceapă să le elimine treptat în 2025, deoarece grupul încearcă să susţină piaţa pe fondul creşterii lente a cererii globale, dobânzilor r

Coreea de Nord suspendă trimiterea de baloane cu gunoaie către Coreea de Sud

Ziare.com acum 16 minute
Coreea de Nord s-a angajat duminică să "suspende" lansarea de baloane umplute cu gunoaie către Coreea de Sud, relatează AFP. "Vom opri temporar dispersarea de deşeuri de hârtie peste graniţă", a precizat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA,

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 5 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 5 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 40 minute
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

VIDEO Încăierare între militanții PSD și PNL la Belciugatele. Poliția a deschis dosar penal pentru lovire

HotNews acum 3 ore
Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se

Israelul acceptă planul lui Biden pentru Gaza, chiar dacă "nu este o înţelegere bună". Declarațiile unui consilier al lui Netanyahu

Ziare.com acum o ora
Un consilier al premierului Benjamin Netanyahu a afirmat, duminică, că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru dezamorsarea conflictului din Gaza, promovat acum de preşedintele american Joe Biden, deşi l-a descris ca fiind imperfect şi necesitând

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°