Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Academia Hagi ia cu asalt Braşov Junior's Cup

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 august 2011 ·

Şcoala de fotbal a lui Gheorghe Hagi merge la Braşov cu nu mai puţin de 10 echipe, obiectivul fiind obţinerea cât mai multor trofee.

Puţine structuri sportive constănţene şi chiar din România se pot lăuda cu un ritm de dezvoltare precum Academia de Fotbal Gheorghe Hagi. În scurta sa existenţă, Academia a reuşit să obţină mai multe titluri naţionale la diferite categorii de vârstă şi totodată a evoluat cu multe alte echipe în semifinalele sau finalele competiţiilor organizate de către Federaţia Română de Fotbal.

Pentru că toate campionatele s-au încheiat, Academia se orientează către competiţii private, rolul acestor participări la întreceri fiind cultivarea spiritului de competiţie în rândul tinerilor jucători. O altfel de întrecere începe azi la Braşov. Junior's Cup este întrecerea din România cu cea mai mare amploare, rezervată micilor fotbalişti şi se află la a treia ediţie. Competiţia se adresează formaţiilor de la nouă categorii de vârstă, iar Academia Hagi va participa cu zece echipe înscrise în turneele rezervate formaţiilor de la sub 9 ani până la sub 16 ani. La categoriile U12 şi U13, constănţenii au înscrise în concurs câte două formaţii, una figurând sub numele Academiei, iar cealaltă cu cel al echipei FC Viitorul.

Deşi se doreşte a se obţine cât mai multe trofee, cele mai vizate sunt la categoriile de vârstă mai mari. Jucătorii de la sub 15 şi sub 16 ani mai au puţin până la a face pasul în fotbalul mare, iar CV-ul lor trebuie să conţină cele mai multe trofee.

Echipa U16 este antrenată de Mugurel Cornăţeanu şi este repartizată în grupa E, unde le are ca adversare pe Saldus Sport, Sportul Studenţesc şi Scorillo Caransebeş. Pentru că sunt foarte multe echipe aliniate la start, iar competiţia se desfăşoară timp de doar cinci zile, Organizatorii au decis ca şi la grupele mari să se joace timp redus, două reprize a câte 25 de minute. Î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 34 minute
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 58 minute
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Prima apariție publică a Prințesei Kate, după diagnosticul de CANCER / Cum arată acum Kate Middleton

Gandul acum 2 ore
Prinţesa de Wales a participat, sâmbătă, la parada Trooping the Colour, aceasta fiind prima ei apariţie publică din acest an după diagnosticul de cancer. Kate Middleton a fost surprinsă zâmbind și făcând cu mâna fanilor. Ea se afla în compania celor

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum o ora
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

A început procesul de modernizare a sistemului de iluminat public din Capitală. Anunțul lui Nicușor Dan FOTO

Ziare.com acum 28 minute
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei anunţă că a început procesul de modernizare a sistemului de iluminat public din Capitală. Primarul general mai spune că prin acest program de finanţare va fi modernizat sistemul de iluminat de pe 15 artere

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/33°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°