Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O britanică ce a adresat un discurs îndrăzneţ protestatarilor, impresionată de reacţia românilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 august 2011 ·

Pauline Pearce, supranumită Lady P şi al cărei discurs adresat protestatarilor britanici a făcut senzaţie pe Internet, s-a declarat impresionată de empatia de care au dat dovadă persoane inclusiv din România şi Turcia, relatează The Sun, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

În discursul său adresat protestatarilor în faţa unui zid acoperit cu graffiti şi surprins de camerele de televiziune, femeia în vârstă de 45 de ani le-a cerut acestora, într-un limbaj colocvial, să nu mai ardă "magazinele oamenilor pentru care aceştia au muncit din greu".

"Îmi este ruşine că sunt din Hackney pentru că nu ne strângem cu toţii şi nu luptăm pentru o cauză", a declarat ea în discursul său impresionant difuzat pe Twitter şi vizionat de peste un milion de ori.

Noaptea trecută, Pauline, fostă cântăreaţă de jazz şi DJ la postul de radio al comunităţii care a militat împotriva armelor şi cuţitelor, a declarat pentru The Sun că a fost furioasă pentru că ştie "cum este să economiseşti bani". "Era o maşină care ardea în faţa unui magazin ce avea deasupra un apartament. De unde ştiau că nu este un copil înăutru?", s-a indignat ea.

"Am trăit sentimente contradictorii azi noapte", a declarat Pauline. "Au fost lucruri care m-au înfuriat şi îngrijorat şi lucruri pe care le consider mărinimoase şi sensibile. Au fost, negri, albi, toţi împreună - unele persoane erau din România, Turcia - oamenii erau uniţi. De toate vârstele şi culorile amestecându-se şi alăturându-se pentru o cauză", a declarat ea.

Pauline Pearce, supranumită Lady P şi al cărei discurs adresat protestatarilor britanici a făcut senzaţie pe Internet, s-a declarat impresionată de empatia de care au dat dovadă persoane inclusiv din România şi Turcia, relatează The Sun, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

În discursul său adresat protestatarilor în faţa unui zid acoperit cu graffiti şi surp

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum o ora
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum o ora
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 47 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Vineri se deschide circulaţia pe aproape 16 km din autostrada Sibiu-Piteşti

Mediafax acum o ora
„Astăzi, la ora 15.00, deschidem circulaţia pe încă 15,7 km din Autostrada Sibiu-Piteşti (A1). Se va circula astfel pe autostradă, între Nodul rutier Bascov şi Nodul rutier Băiculeşti, pe aproximativ jumătate din secţiunea 5 (Piteşti – Curtea de Arg

Primarul unei comune din Prahova şi fratele său, reţinuţi într-un dosar deschis după moartea unui adolescent înecat într-o balastieră ilegală

News.ro acum 3 ore
Primarul comunei prahovene Podenii Noi, Mihai Alionte, şi fratele acestuia au fost reţinuţi pentru mai multe infracţiuni, între care ucidere din culpă şi fapte legate de nerespectarea Legii apelor. Cei doi sunt acuzaţi că au exploatat ilegal agregat

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 2 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 4 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 4 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°