Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi măsuri de austeritate în Franţa

Publicat in Bursa, joi 11 august 2011 ·

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, le-a cerut miniştrilor de Finanţe şi Buget să găsească noi măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, după ce retrogradarea ratingului de top al SUA a îndreptat atenţia asupra finanţelor Franţei.

Preşedintele, care şi-a întrerupt vacanţa din cauza situaţiei actuale de pe pieţe, i-a convocat, ieri, pe miniştrii şi pe guvernatorul băncii centrale pentru discuţii de urgenţă, după ce, luni, bursele din întreaga lume au scăzut puternic, ca urmare a temerilor investitorilor privind datoriile suverane ale statelor.

Sarkozy le-a cerut tuturor partidelor politice din ţară să susţină introducerea unei prevederi constituţionale care să limiteze deficitele, în viitor. Măsura ar putea fi respinsă de Parlamentul francez, după ce politicienii de stânga au avertizat că nu vor aproba modificarea Constituţiei în acest sens.

Ministrul Bugetului, Valerie Pecresse, şi cel de Finanţe, Francois Baroin, trebuie să prezinte, în 17 august, sugestii de accelerare a reducerii deficitului, iar noile măsuri ar putea fi aprobate într-o reuniune programată pentru 24 august.

"Oricare ar fi impactul incertitudinilor internaţionale, al retrogradării SUA de către agenţia Standard & Poor"s şi al nervozităţii pieţelor, vom lua măsurile necesare atingerii ţintelor de deficit", a declarat Baroin, după întâlnirea cu preşedintele francez.

Franţa are cel mai ridicat nivel de îndatorare dintre cele şase state cu rating de top "AAA" din zona euro, de aproximativ 85%, şi a promis să coboare deficitul bugetar la 4,6% din PIB anul următor, respectiv sub 3% în 2013.

Anul trecut, deficitul bugetar al Franţei a fost de 7,1% din PIB, iar pentru acest an este prognozat la 5,7%.

Unii analişti au avertizat că Franţa nu-şi poate permite să sprijine în continuare statele europene care se confruntă cu probleme, mai ales într-un moment în ca

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 7 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 4 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum 53 minute
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum o ora
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

Patru milioane de români trăiesc în sărăcie. Care sunt persoanele cele mai afectate și în ce zone trăiesc

Adevarul acum 16 minute
Unul din cinci români trăiesc în sărăcie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), care precizează și care sunt persoanele cele mai vulnerabile și în ce zone ale României trăiesc acestea.

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum 53 minute
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum o ora
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Vremea

București
acum

26°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°