Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării va trebui, după luni de aşteptare, să se pronunţe dacă noua lege a Educaţiei este sau nu discriminatorie, aşa cum sună acuzele formulate de Consiliul Naţional al Rectorilor. Totul, în timp ce şefii de universităţi care sunt şi parlamentari şi-ar fi intensificat în ultima vreme presiunile în acest sens asupra unora dintre membri CNCD (sursa:Hotnews.ro).

Va fi într-adevăr interesant deznodământul acestei noi lupte din mai marele război la care s-au încumetat rectorii şi ministerul, război în care adevăratele mize sunt însă ignorate de cele mai semeţe figuri din zona universitară.

De ce?

Este dincolo de dubiu că vocalii rectori, printre ei şi foşti miniştri ai Educaţiei, care se opun reformei din învăţământul superior o fac nu din principiu, ci din dublu interes.

Întâi, o fac pentru a-şi proteja funcţia, cumulul de funcţii, câştigurile, imaginea, influenţa şi tot confortul academic pe care ţi-l conferă o grilă mediocră de măsurare a performanţei (academică şi administrativă).

Sigur, sunt lucruri de cel mai mare preţ pentru cineva căruia nu-i pasă de răspunderi şi rersponsabilităţi, de onoare, de profesie, în general de ceilalţi.

Dar, chiar şi aşa, justifică doar propriul interes îndârjirea cu care acţionează gruparea?

Ar fi suficiente, pentru blocarea unei aşteptate reforme, doar energiile şi eforturile câtorva dinozauri din învăţământul superior?

Mira-m-aş!

E drept, unii dintre rectorii în cauză se află în asemenea incompatibilităţi, fie după lege, fie după morală, încât definiţia flagrantului cheamă rapid la o reevaluare.

Alţii sunt pur şi simplu şi aproape, şi foarte tentaţi de a intra în conflict cu noile reglementări tocmai pentru a-şi încununa cariera, nivelul de trai, statutul social.

Dar daţi-mi voie să cred însă că nici unul dintre aceşti suzerani ai m