Ieri, la ora 10.00, lucrătorii Secţiei de Poliţie nr. 1 Bogdăneşti au fost sesizaţi de o femeie din comuna Drăguşeni care a spus agenţilor că a fost violată în propria casă.
„În noaptea de 8-9 august, Frăsina P., de 65 de ani, a fost victima unei infracţiuni de viol, făptuitor fiind Costel G., de 44 de ani, din localitate, care ar fi pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate“, a declarat Ionuţ Epureanu, inspector în cadrul IPJ Suceava. Potrivit anchetatorilor, femeia era colegă de pahar cu suspectul şi consumaseră băuturi alcoolice în după amiaza acelei zile. Spre seară, Costel G., beat fiind, a intrat în casa femeii şi a violat-o.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe. Faţă de Costel G. a fost dispusă începerea urmăririi penale, fiind reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus în arestul IPJ Suceava. Bărbatul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Citiţi şi: Mama-cuţitară, trimisă 29 de zile după gratii
Un sucevean a fost împuşcat de un vecin din cauză că făcea zgomot