Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul testamentului milionarului George Naghi

Publicat in Adevarul, joi 11 august 2011 · ·

Succesiunea pentru avuţia patronului de la Aldis se poate deschide în termen de şase luni de la decesul acestuia. Copii legitimi sau înfiaţi, alături de soţie, au dreptul să solicite această procedură pentru împărţirea averii care exista la data decesului lui George Naghi.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Dacă în timpul vieţii, patronul fabricii de mezeluriAldis Călăraşi a lăsat un testament, iar unul dintre moştenitorii legali nu este de acord cu acest lucru, poate face contestaţie. „Sincer, eu nu cred că există un astfel de testament. Şi chiar dacă ar fi fost parafat un act, George Naghi ar fi lăsat soţiei sale doar o împuternicire prin care să administreze societatea, pentru că el deţinea acţiunile majoritare“, a spus avocatul Aurel Giurcă.

Tudor(23 de ani), fiul legitim al milionarului, dar care nu se afla în relaţii bune cu tatăl său, poate cere revocarea testamentului, în cazul în care consideră că a fost nedreptăţit. Acest lucru se poate cere în instanţă, iar procesul poate dura câţiva ani. „Fiul legitim poate să fie sau nu de acord cu prevederile testamentului, este dreptul său“, susţine avocatul.

click pe poze pentru GALERIE FOTO!

Citiţi mai multe amănunte despre acest subiect în ediţia de mâine a cotidianului Adevărul

Citiţi şi:

EXCLUSIV Martorul ocular al accidentului milionarului Naghi: „Am crezut că vrea să se omoare"

Cum va fi feliat imperiul Aldis

Milionarul George Naghi, înmormântat cu ceas Rolex şi inel cu diamant

Milionarul Călărașiului a fost condus astăzi pe ultimul drum. Înmormântare de un fast fără precedent! FOTOGALERIE

Cum şi-a petrecut milionarul George Naghi ultimele ore din viaţă! FOTOGALERIE

Milionarul George Naghi, înconjurat de prieteni la priveghi

„A iubit Călăraşiul, averea făcând-o şi păstrând-o aici!"

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 58 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 54 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 42 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 42 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°