Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz Cultura este ceea ce conferă viitorului adevărata valoare

Publicat in Ziua Constanta, joi 11 august 2011 ·

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz participă în această seară, începând cu ora 19.00, la deschiderea oficială a Târgului de carte GAUDEAMUS Mamaia, eveniment organizat de Radio România, în parteneriat cu studioul Radio Constanţa-Radio Vacanţa.

"Mă bucur că târgul de carte itinerant GAUDEAMUS ajunge şi în acest an la Constanta, oraş care îmi doresc să redevină un centru cultural de marcă, întrucât are toate premisele necesare unui asemenea statut: oameni talentaţi, surse de inspiraţie şi, nu în ultimul rând, tradiţie. Din păcate, în ultimii ani, viaţa culturală şi artistică a oraşului nostru a cunoscut o adevărată marginalizare, şi afirm acest lucru în condiţiile în care mărci precum Trupa de balet "Oleg Danovski", Teatrul "Fantasio" sau Revista "Tomis" sunt aproape şterse, rând pe rând, din peisajul constănţean, ca să nu mai vorbim de Cazinoul din Constanţa, altădată o adevărată perlă arhitectonică şi reper al stilului Art Nouveau, care însă sunt convins că-şi va recăpăta strălucirea. Felicit organizatorii pentru acest eveniment expoziţional în care temele de interes sunt de mare actualitate, pentru promovarea scriitorilor, criticilor literari şi editurilor, venind în întâmpinarea celor pentru care lectura este una dintre cele mai spectaculoase forme de călătorie interioară. Mi-aş dori ca această ediţie să înregistreze un număr cât mai mare de vizitatori şi sper ca tinerii să fie cei mai numeroşi, căci cultura este ceea ce conferă viitorului adevărata valoare.", a declarat Claudiu-Iorga Palaz, preşedinte de onoare al acestei ediţii a Târgului de carte GAUDEAMUS.

Nr. 99/CP/11.08.2011 Cancelaria Prefectului

Prefectul Claudiu-Iorga Palaz participă în această seară, începând cu ora 19.00, la deschiderea oficială a Târgului de carte GAUDEAMUS Mamaia, eveniment organizat de Radio România, în parteneriat cu studioul Radio Constanţa-Radio Vacanţa.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite - FOTO, VIDEO

News.ro acum 55 minute
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz.

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 36 minute
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 9 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 7 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Volei feminin: Suedia a câştigat Golden League; România, pe locul 4

News.ro acum 9 ore
Naţionala de volei feminin a Suediei a câştigat, duminică, la Ostrava, trofeul Golden League, după ce a învins în finala competiţiei, reprezentantiva Cehiei, scor 3-2. România a încheiat pe locul 4, iar în turneele preliminare a învins Suedia fără p

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Marcel Ciolacu va fi în tribune la meciul România - Ucraina de la Euro 2024. Premierul face o vizită oficială în Bavaria

Adevarul acum 10 ore
Premierul Ciolacu va efectua luni, 17 iunie 2024, o vizită oficială în Bavaria, acolo unde va participa la evenimentele care marchează 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°