Viteaza excesivă, neatenţia şi indisciplina în trafic au trimis la spital zeci de motociclişti şi conducători de mopede şi motoscutere din Bucureşti. Potrivit Brigăzii de Poliţie Rutieră, în prima jumătate a acestui an, pe străzile Capitalei s-au produs 230 de accidente grave, în care au fost implicaţi conducătorii de motociclete, scutere şi mopede.
Statisticile arată că în 44, 34% din cazuri conducătorii vehiculelor pe două roţi au fost vinovaţi de producerea accidentelor.
În urma acestor evenimente au murit şase oameni iar 51 au ajuns la spital în stare gravă. Altte 208 de persoane s-au ales cu răni uşoare.
Conform poliţiei, cele mai multe accidente s-au produs atunci când aceştia au rulat cu viteză excesivă, au pierdut controlul asupra vehiculului şi au căzut, lovindu-se de carosabil, alte vehicule sau amenajări sau atunci când ceilalţi conducători de vehicule nu le-au acordat prioritate de trecere sau nu s-au asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers.
Campanie
Începând din 15 august, până la 15 septembrie 2011, în municipiul Bucureşti, Poliţia Rutieră Română desfăşoară campania „Fii vizibil!”. Aceasta are drept scop creşterea gradului de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la traficul rutier, prin responsabilizarea conducătorilor de motociclete, scutere şi mopede cu privire la riscurile la care se expun atunci când nu respectă prevederile legale. La rândul lor, şoferii vor fi informaţi despre cum rebuie să se comporte în trafic atunci când văd motociclişti. Vor fi împărţite pliante cu măsuri preventive însă poliţiştii spun că vor da şi amenzi celor prinşi că nu respectă regulile de circulaţie.
Obligaţiile notocicliştilor
Conform prevederilor legale, motocicliştii şi mopediştii au obligaţia:
· să folosească ziua, permanent, luminile de întâlnire;
· să poarte în timpul