Atunci când s-a făcut calendarul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de la Plaja Dunărea, niciun creier implicat n-a vibrat la ideea că acest lucru se putea face primăvara sau toamna (când n-are nimeni nevoie de plajă), nu în august. Unde nu-i cap, vai de ştrand! - s-ar putea spune.

Singurul loc public din Galaţi unde se poate ieşi la plajă sau la o bălăceală - am numit aici complexul de agrement „Dunărea" - a fost închis, la începutul lunii august, mai bine de o săptămână. Explicaţia autorităţilor locale, cum că alimentarea cu apă a complexului a fost întreruptă din cauza lucrărilor de infrastructură , deci „asta e, n-avem ce face", este penibilă.

Lacătul a fost pus fix într-o perioadă în care era cea mai aprigă nevoie de plaja cu pricina, căci nu merge nimeni să se prăjească la soare acolo în noiembrie sau februarie, chiar dacă - să presupunem prin reducere la absurd - Primăria ar aşterne la faţa locului nisip de aur şi ar pune apă minerală în bazine.

În loc să ridice din umeri, edilii ar fi trebuit să caute şi să găsească soluţii, căci nu s-ar fi supărat nimeni pentru o întrerupere de 24 de ore, dar este inadmisibilă una de opt zile. Din nefericire, însă, atunci când s-a făcut calendarul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii, niciun creier implicat n-a vibrat la ideea că acest lucru se putea face primăvara sau toamna (când n-are nimeni nevoie de plajă), nu în august. Unde nu-i cap, vai de ştrand! - s-ar putea spune.

Păţania îmi aminteşte de un celebru banc din „Epoca de aur". Cică la un spital de nebuni vine o importantă delegaţie de la Comitetul Central. Unul dintre mahări, foarte interesat de situaţia de la ospiciu, îl roagă pe un nebun să-i explice cum se desfăşoară activităţile sportive. „Aaaa! Vă spun io to'ar'şu! Noi, dacă vrem, putem să facem sărituri în bazin! Daaaaa! Eu sar şi de la cinci metri când vreau! Avem platfo