Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia acoperişului ceramic

Publicat in Romania Libera, vineri 12 august 2011 ·

În cazul alegerii unei acoperiri tip şarpantă, materialul ce constituie învelitoarea casei are o importanţă majoră, într-un fel punându-se problema atunci când se alege un acoperiş din ţiglă ceramică (greu) şi în alt fel atunci când se alege un acoperiş uşor, din tablă.

Din primul moment al alegerii, proiectantul trebuie să cunoască materialul şi să facă alegerea modelului acestuia nu doar după criterii estetice, ci şi ţinând cont de posibilităţile acestuia de a realiza soluţia aleasă. Structura şi panta acoperişului trebuie proiectate şi dimensionate astfel încât să ţină cont de încărcările şi greutatea învelitorii ceramice.

Vom trata posibilitatea alegerii unei arhitecturi cu specific românesc, a uneia interbelice, a uneia moderniste, a unui stil rustic sau chiar a unei arhitecturi mediteraneene, ale căror elemente definitorii se regăsesc şi la noi în ţară. Toate au ca specific acel acoperiş a cărui învelitoare este ţigla ceramică şi care se deosebeşte prin prestanţă şi prin nobleţea materialului. Este un produs natural, realizat numai pe bază de materiale naturale (argilă, apă, aer şi foc), autentic, care nu simulează şi nici nu imită iar prin însăşi natura sa, creează un stil, o personalitate.

Pornind de la alegerea unei învelitori tip ţiglă, care să „comunice" şi să întregească întregul ansamblu în linia arhitecturală aleasă, arhitectul trebuie să ţină cont de mai multe aspecte: forma acoperişului, care conferă personalitatea dorită, panta acestuia, materialul ales, forma plăcilor ceramice, culoarea în consonanţă (asemănare sau contrast) cu ansamblul volumului, textura (mat, lucios), durata de viaţă şi rentabilitatea materialului (costul raportat la durata de viaţă), importanţa termoenergetică pe care o are termoizolaţia. În funcţie de zona de amplasare, acoperişul trebuie să reziste în caz de vânt puternic, zăpadă şi gheaţă, dar şi s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum 55 minute
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum o ora
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Noi percheziții la Parlamentul UE în cadrul anchetei privind ingerințele Rusiei

Ziua News acum 43 minute
Anchetatorii percheziționează miercuri birourile unui angajat al Parlamentului European din Bruxelles și Strasbourg, precum și locuința acestuia din Bruxelles, în cadrul unei anchete belgiene privind suspiciuni de interferență rusă și corupție, a an

Nicolae Robu: „Investim în educație și în cultură! Timișoara va fi, din nou, orașul tinerilor!” (P)

Press Alert acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL la Primăria Timișoara, va readuce Timișoara la viață și o va transforma într-un oraș al tinerilor. Cele două direcții mari pe care va miza sunt educația și cultura. Nicolae Robu va face investiții

Arad: Două femei, suspectate că au exercitat profesia de medic stomatolog fără a fi autorizate şi au decontat servicii medicale de aproximativ 110.000 de lei/ Percheziţii, la domiciliul şi la cabinetul lor

News.ro acum o ora
Două femei din Arad sunt cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, după ce ar fi efectuat servicii stomatologice fără a avea o autorizare în acest sens şi fără a înştiinţa pacienţii. Ele au

Atenţie şoferi! Restricţii pe autostrăzile A2, A4 şi A1 din cauza unor lucrări

Mediafax acum 48 minute
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 18.00, se fac lucrări de înlocuire a portalului VMS pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 196, pe raza locali

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°