Haideţi să presupunem, de dragul discuţiei, că Geert Wilders, politicianul olandez care e convins că Europa e în „ultimul stadiu al islamizării", are dreptate: Anders Breivik, criminalul în masă norvegian, e nebun. Wilders a scris pe Twitter: „Că un psihopat a abuzat de lupta împotriva islamizării este dezgustător şi e o palmă peste faţa mişcării mondiale anti-islam".

Supoziţia nu e neapărat exagerată. Să ucizi cu o puşcă de asalt peste 60 de tineri nevinovaţi aflaţi într-o tabără de vară, după ce ai aruncat în aer o porţiune din centrul capitalei Oslo, este, ca să folosim un eufemism, moralmente excentric - ceva ce majoritatea oamenilor sănătoşi la minte nu ar visa vreodată să facă.

Acelaşi lucru este, desigur, adevărat şi pentru un grup de tineri care se decid să se sinucidă, luând şi vieţile a mii de oameni, prin intrarea cu avioane de linie în mari edificii publice din New York şi Washington. Dar nici Breivik, nici teroriştii de la 11 septembrie 2001 nu au ucis fără motiv, aşa cum o fac unii dintre asasinii nihilişti din America. Islamiştii consideră crimele lor în masă nu un act personal cu efect publicitar, ci parte a unei tactici într-un război sfânt împotriva Occidentului decadent, păcătos.

În mintea sa, Breivik este un războinic de cealaltă parte a baricadei. Obiectivul lui este să protejeze Occidentul împotriva islamizării. Inamicii lui nu sunt doar musulmanii, ci şi elitele liberale occidentale şi copiii acestora, care distrug Europa din interior prin „multiculturalism" şi „marxism cultural".

De fapt, ceea ce scrie Breivik în manifestul său dezlânat, intitulat „O declaraţie europeană de independenţă", e mai mult sau mai puţin ceea ce populiştii gen Geert Wilders au spus şi ei. Sigur, manifestul cuprindea mult mai multe - fantezii despre resuscitarea cavalerilor templieri din Evul Mediu, de exemplu -, ceea ce sugerează o dispoziţie