O alegere între teatru şi cinematografie ar fi imposibilă, crede Vlad Ivanov. Actorul recunoaşte că filmul este o cale spre desăvârşire, dar spune că la teatru n-ar putea renunţa. Pentru Vlad Ivanov,„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ a fost doar începutul unei frumoase cariere cinematografice. Acum se simte ca „peştele în apă“ pe platoul de filmare.
Potrivit unui studiu recent, „4, 3, 2" e cel mai vizionat film românesc din cinematografele româneşti din ultimii cinci ani. Cum explici acest succes?
Succesul din România a fost mai mic decât cel din străinătate. Lumea de la noi s-a scandalizat tare că „iar vorbim de comunism şi de România urâtă". Avem tendinţa să le ascundem sub preş şi să spunem că e curat în casă... Faţă de „4, 3, 2" a existat o mare curiozitate. Publicul a venit să vadă de ce au luat Mungiu şi echipa lui Palme d'Or. Apoi, publicul majoritar a fost cel de peste 35 de ani, care s-a regăsit oarecum în problematica filmului şi a intervenit nostalgia.
Te deranjează statutul de „vedetă"?
Eu nu mă consider vedetă. În România, statutul de vedetă e demonetizat. Mă deranjează nu statutul de vedetă, pentru că nu mă recunosc în el, ci faptul că lumea este interesată mai ales de suprafaţa lucrurilor. Foarte puţini pătrund în profunzime şi sunt cu adevărat interesaţi de munca şi de trăirile noastre. Pentru mine, e important, pentru că, atunci când lucrez, mă focusez aproape sută la sută şi acord foarte puţin timp celorlalte lucruri. Chiar dacă nu sunt la repetiţie, merg pe stradă şi mă gândesc la rol, mi se pare că cineva păşeşte într-un fel anume sau îşi mişcă mâna şi-mi trezeşte un gând... Tot timpul trebuie să fii ca un burete şi să vezi tipologii, gesturi, mimici. Nu poţi contoriza timpul în care-ţi construieşti un rol...
Ce roluri te aşteaptă acum, după ce te-ai întors de la Festivalul de Film de la Locar
