Economia este o disciplină socială practică, orientată către rezolvarea problemelor de bunăstare a oamenilor şi societăţilor de care aparţin. Ne aşteptăm să vedem rezultatele ei aplicate unor preocupări umane cotidiene precum dezvoltare, inegalitate, creştere, productivitate şi costuri, acumulare de capital şi investiţii, toate concepte care pot fi operaţionalizate prin iniţiative de politică. Totuşi, corolarul ei teoretic major, anume că tranzacţiile voluntare de piaţă conduc la un optim social, este constant pus sub semnul întrebării, printre altele, datorită lipsei de relevanţă a iniţiativelor de politică în variate contexte socio-economice. O privire mai îndeaproape:

„O economie E este definită astfel: pentru fiecare i=1,…,m un sub-set nevid Xi al Rℓ în ordine predefinită de ≤ i; pentru fiecare j=1,…,n un sub-set nevid Yj al Rℓ; un punct ω al Rℓ. O stare a lui E este is un (m+n)-plet de puncte în Rℓ.” (Gerard Debreu 1959, p. 75). Debreu este laureatul din 1983 al premiului Nobel pentru încorporarea de noi metode analitice în teoria economică. La Georgescu-Roegen, alegerea consumatorilor este pusă în legătură cu o axiomă topologică care înseamnă că „elementele planare de indiferenţă formează o structură convexă relativ la originea coordonatelor”, iar soluţia pe care o propune conduce către „o distribuţie stohastică a unor varietăţi particulare la fiecare punct al spaţiului mărfurilor” (Georgescu-Roegen 1988).

Cu o parafrază a unuia dintre personajele Dickensiene din Dombey and Son, am

putea zice că valoarea acestor descrieri a realităţii economice a fost estimată în proporţie

cu imensitatea dificultăţii pe care cineva o are atunci când încearcă să vadă dacă au vreo semnificaţie sau nu. Dacă am întreba ce iniţiative relevante de politică ar putea rezulta din acest fel de teoretizare, am primi în mod obişnuit un răspuns ca cel al lui Daniel