Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a pus “celula de temelie” a omului artificial ?

Publicat in Jurnalul, vineri 12 august 2011 ·

Foto: Thinkstock Într-o bună zi, orice organism viu ar putea avea molecule artificiale, create după "designul” cercetătorilor, în scopuri diferite

Specialiştii geneticieni dela Universitatea Cambridge, au anunţat că au creat primul animal cu informaţie artificială introdusă în codul său genetic. Este vorba despre un vierme de numai 1mm lungime, din clasa viermilor cilindrici "Nematoda”, încrengătura nematelminţitor, care are un corp transparent format din aproximativ o mie de celule. Această tehnică deschide calea creării unor proprietăţi "făcute de mâna omului” într-o serie întreagă de organisme vii. Prin această metodă, cercetătorii pot avea, practic, un "control atom cu atom” al moleculelor din organismele vii, explică specialiştii, al căror studiu citat de Daily Mail, va fi publicat în Journal of the American Chemical Society.

Cercetătorii au modificat codul genetic al nematodelor şi au vizualizat rezultatele obţinute cu ajutorul unei substanţe fluorescente – proteina artificială pe care au introdus-o în ADN-ul viermilor conţinând această substanţă, care, la lumină ultravioletă virează în roşu-cireaşă. Pentru ca metoda să funcţioneze, a fost nevoie ca proteina să fie reprodusă în fiecare celulă a organismului viermelui astfel încât viermele transparent astfel modificat "s-a aprins” la lumina ultravioletă şi a demonstrat astfel că metoda a funcţionat perfect. Dacă nu ar fi funcţionat, viermele nu s-ar fi "aprins”.

Toate organismele vii au ADN în celulele organismului lor, care funcţionează ca o amprentă prin care se determină caracteristicile organismului. ADN-ul are o "structură” de aminoacizi care, după cum se combină între ei, formează proteinele ce întreţin viaţa organismului respectiv. În principiu, există 20 de aminoacizi diferiţi în organismele fiinţelor vii, însă combinaţiile diferite între aceştia crează zeci de mii de proteine diferit

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Un influencer a fost amendat cu 1.800 de euro, după ce a intrat pe o plajă din Italia

Ziare.com acum 36 minute
O influenceriță din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri şi fotografii cu escapada sa, informează The Guardia

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Rafila: O reţea de centre de adicţie pentru copii, prioritate a Ministerului Sănatăţii

Mediafax acum 29 minute
„Participarea autorităţilor locale la acest proiect este esenţială şi vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi primarului oraşului Bistriţa, Gabriel Lazany, pentru deschiderea şi implicare

EURO 2024. România, în pragul debutului Edward Iordănescu - „Am convingerea că suntem gata de luptă!“

Ziua Constanta acum 36 minute
Debutul echipei naționale de fotbal a României la turneul final al Campionatului European (întrecere găzduită, până pe 14 iulie 2024, de Germania), se apropie. Întrecerea a început vineri, 14 iunie, cu Germania – Scoția 5-1 (în grupa A), iar tricolo

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 4 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 11 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum 2 ore
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°