Universitatea pare să nu-și mai găseas-că locul în societate; căutări febrile sînt însoțite de o gesticulație contradictorie. Evidențele de odinioară, după care vîrstele se succed la fel de implacabil precum anotimpurile, universitatea fiind asociată în mod univoc cu una dintre acestea, au început să se clatine deja, odată cu admiterea unor studenți seniori, în numele educației permanente. De cîțiva ani însă, tinde să se destrame chiar și mitul copilului-minune, din moment ce a devenit un lucru normal ca școlarii să frecventeze universitatea. Universitățile Copiilor Pionierii acestei inițiative au fost universitățile din Tübingen (2002), Viena (2003), Basel (2004), Strasbourg (2005) și Bratislava, cărora le-au urmat, în decurs de numai cîțiva ani, un număr însemnat de alte universități europene. Rețeaua universităților care desfășoară programe subsumabile conceptului de Universitate a Copiilor număra, în anul 2009, nu mai puțin de 113 membri, organizați în European Children’s Universities Network (eucu.net). Din România, a aderat la această rețea deocamdată doar Universitatea din București (din 2010). Majoritatea partenerilor eucu.net sînt universități din Germania (58) și Austria (9). De asemenea, manifestările sînt găzduite, în unele cazuri, de instituții non-universitare sau doar parțial conectate la universități. În fine, programul li se adresează copiilor de vîrstă școlară, aflați între 7 și 12/14 ani. În pofida denumirii generice drept Universități ale Copiilor,formele de organizare, precum și denumirile proiectelor derulate de diferite universități sînt specifice. În Tübingen, de pildă, totul a plecat de la prelegerile pentru copii ținute în fiecare marți după-amiaza, începînd cu ora 17.15 fix. Conferenți-arii invitați au inclus, de-a lungul anilor, personalități științifice și politice, precum un laureat al Premiului Nobel ori un fost ministru de Justiț