Studierea fosilei unei femele de plesiozaur care era gestantă i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai multe lucruri legate de reproducerea animalelor din perioada cretacică. Fosila anticei reptile marine a fost descoperită în 1987 de către o familie din Kansas, iar acum se află în Muzeul de Istorie din Los Angeles, scrie portalul Pbs.com.
Fosila femelei plesiozaur, veche de 78 de milioane de ani, a fost găsită aproape intactă şi a durat ceva până cercetătorii au înţeles care era rostul oaselor răsfirate din pântecul reptilei. Echipa paleontologului F. Robin O'Keefe a studiat grămada de oase, aflate încă în stare cartilaginoasă. "Majoritatea oaselor din corp trec sunt întâi cartilagii şi mai apoi ajung la maturitate şi se osifică", explică O'Keefe modul în care au descoperit că oasele slab dezvoltate din pântecul femelei aparţineau unui embrion. "Apoi a urmat să studiem starea oaselor ca să vedem în ce stadiu de dezvoltare se afla embrionul", a adăugat omul de ştiinţă. Echipa a restaurat apoi fosila adultului şi a embrionului, întregul proces durând nu mai puţin de doi ani.
O'Keefe a descoperit că femela gestantă urma să dea naştere unui singur pui viu, diferit de majoritatea reptilelor din acea perioadă care depuneau ouă. Acest comportament reproductiv indică faptul că plesiozaurii se aseamănă mai mult cu delfinii şi balenele decât cu reptilele de uscat. "Este şocant să aflăm că plesiozaurii dau naştere altfel decât restul reptilelor. În loc să dea naştere mai multor pui deodată, fac câte un singur pui, de mărime mult mai mare decât este obişnuit", a explicat paleontologul.
O'Keefe ştia de fosila plesiozaurului de multă vreme, însă a decis să le studieze de curând, materialul fiind publicat de curând în ediţia online a jurnalului Science. Fosila animalului arată că reptila trebuie să fi avut 4.5 metri lungime, puiul urmând să aibă aproxi