Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copii de la FC Paleu au câştigat cea de-a treia ediţie a Cupei Acular

Publicat in Bihoreanul, luni 15 august 2011 ·

Stadionul din Alparea a găzduit în weekend turneul amical de fotbal dotat cu trofeul "Acular", competiţie rezervată copiilor născuţi în anul 2000 şi mai mici. La cea de-a treia ediţie au participat patru echipe: FC Paleu (antrenor Marius Suciu), LPS Bihorul (antrenor Petre Stoia), CSM Salonta (antrenor Lorant Szabo) şi Dinamo Oradea (antrenor Ştefan Zima).

S-a jucat după sistemul "fiecare cu fiecare", atmosferă fiind destinsă, de vacanţă, însă partidele au fost jucate cu multă ardoare de fiecare echipă.

Competiţia s-a desfăşurat pe teren mare ceea ce a creat unele dificultăţi pentru copii de 11-12 ani, mai puţin obişnuiţi cu aceste dimensiuni şi cu efortul suplimentar, comparativ cu un teren de fotbal în sală.

La final au fost acordate premii pentru toate echipele participante dar şi premiile individuale. "A fost un turneu pentru copii, pentru că este o investiţie sigură iar jocul lor reprezintă 100 % dragoste faţă de fotbal. Cu a treia ediţie se poate spune că am intrat în cadru tradiţional astfel că nu mă voi opri aici pentru că vin şi alte generaţii din urmă", a spus Nelu Boloş, promotorul acestei competiţii.

Golgheterul turneului a fost Dominic Silaghi, de la LPS Bihorul, cu trei goluri marcate, la fel ca alţi trei jucători, departajarea fiind făcută la finalul turneului prin executarea unor lovituri de la 11 metri.

Chiar dacă a ocupat ultimul loc, Dinamo Oradea a dat portarul turneului, pe Denis Pop, autorul unor parade de senzaţie.

REZULTATE TEHNICE

FC Paleu - Dinamo 5-0

LPS Bihorul - CSM Salonta 1-1

CSM Salonta - Dinamo 3-1

FC Paleu - LPS Bihorul 1-1

FC Paleu - CSM Salonta 3-0

LPS Bihorul - Dinamo 5-0

Clasament:

1 FC Paleu 7 pct

2 LPS Bihorul 5 pct

3 CSM Salonta 4 pct

4. Dinamo 0 pct

Stadionul din Alparea a găzduit în weekend turneul amical de fotbal dotat cu tr

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 3 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum 2 ore
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 7 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Canada: Condamnare la trei ani de închisoare pentru o mamă care a pretins în mod fraudulos că fiicele sale erau inuite

News.ro acum 4 ore
O femeie din Canada, Karima Manji, a primit în mod fraudulos echivalentul a 100 000 de euro reprezentând beneficii pentru inuiţi, relatează Le Figaro. Femeia a fost condamnată în această săptămână, după ce a pledat vinovată pentru fraudă în februari

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 2 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°