În acest moment, Adrian Mititelu are patru acţiuni deschise în instanţă împotriva lui Victor Piţurcă sau a FRF şi încă trei în lucru. Stă în fiecare zi şi studiază legi, regulamente şi noi căi de atac. Aşa cum îi place să spună, a transformat clubul în "Biroul de avocatură Universitatea Craiova"!
"Conform legii, excluderea unui membru e apanajul exclusiv al Adunării Generale. Comitetul Executiv nu avea dreptul să ne excludă!", susţine Adrian Mititelu. Una dintre căile pe care merge e aceea reprezentată de faptul că preşedintele Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), Gabriel Manu, organismul care i-a dat dreptate lui Victor Piţurcă în litigiul cu Universitatea pentru cele şapte milioane daune stipulate în contractul de manager cu clubul oltean, este şi avocatul actualului selecţioner.
Mititelu are o adevărată colecţie de acte în care Manu îl apără pe Piţurcă. Inclusiv din perioada în care se judeca la FRF speţa sa.
În acest moment, Adrian Mititelu are patru acţiuni deschise în instanţă împotriva lui Victor Piţurcă sau a FRF şi încă trei în lucru. Stă în fiecare zi şi studiază legi, regulamente şi noi căi de atac. Aşa cum îi place să spună, a transformat clubul în "Biroul de avocatură Universitatea Craiova"!
"Conform legii, excluderea unui membru e apanajul exclusiv al Adunării Generale. Comitetul Executiv nu avea dreptul să ne excludă!", susţine Adrian Mititelu. Una dintre căile pe care merge e aceea reprezentată de faptul că preşedintele Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), Gabriel Manu, organismul care i-a dat dreptate lui Victor Piţurcă în litigiul cu Universitatea pentru cele şapte milioane daune stipulate în contractul de manager cu clubul oltean, este şi avocatul actualului selecţioner.
Mititelu are o adevărată colecţie de acte în care Manu îl apără pe Piţurcă