Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce şanse are Bucureşti-Ploieşti să fie terminată în decembrie

Publicat in Romania Libera, luni 15 august 2011 ·

Autostrada Bucureşti-Moara Vlăsiei -Ploieşti cel mai probabil nu va putea fi folosită cu începere din data de 15 decembrie, după cum s-au angajat în primăvara acestui an constructorii acesteia faţă de Ministerul Transporturilor, la momentul la care acesta a notificat rezilierea contractului.Pornind dinspre centura Ploieşti Vest, punct în care autostrada va face joncţiunea printr-un sens giratoriu, lucrurile stau bine doar până la km 48. Dorinel Umbrărescu, patronul firmei Spedition UMB, care realizează tronsonul dinspre Ploieşti (km 48-km 62), a reuşit să aducă aproape de final lucrările de poduri precum şi calea de rulare, existând porţiuni pe care mai trebuie pus doar stratul de rulare. Asfaltatorul mai are de lucru la rigolele de scurgere a apelor şi la podul de la Bărcăneşti, unde un expropriat, deţinător al unei case situate la intersecţia denivelată a DN1 cu autostrada, nu permite accesul muncitorilor pentru ca aceştia să pună schelele necesare definitivării podului. Ieşit de pe tronsonul realizat de Spedition UMB, încep problemele. Pe zona km 46- km 48, în lucru la firma Euroconstruct Trading 98 deţinută de Dan Beşciu, a fost efectuată doar decaparea stratului vegetal.

Odată îndepărtat acesta, mai urmează aşternerea pământului de umplutură, a primului strat de balast, a balastului stabilizat, precum şi a trei straturi de asfalt. Întârzierea este explicată prin faptul că acest constructor nu are pe unde să îşi aducă materialele de construcţii. Atât Euroconstruct Trading, cât şi Pa&Co, firme care realizează tronsonul km 19- km 31 împreună cu km 46-km 48 şi, respectiv, km 31- km 46, au avut probleme cu aducerea materialelor pe şantier după ce sătenii din 3-4 localităţi învecinate au agresat şoferii basculantelor ce transportau balastul, acuzându-i că le-au distrus casele. „Din aprilie anul trecut până acum câteva luni nu am putut face nimic din cauza pr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Franţa a învins Austria cu 1-0

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională a Franţei a învins luni seara, la Dusseldorf, scor 1-0, echipa naţională a Austriei, într-un meci din cadrul grupei D de la Euro 2024. La Dusselforf, Austria a început mai bine, apoi francezii au echilibrat jocul şi au avut primele

Putin promite acorduri comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord înainte de vizită

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a promis să construiască cu Coreea de Nord sisteme comerciale şi de securitate care să nu fie controlate de Occident şi a promis sprijinul său neclintit într-o scrisoare publicată marţi de presa de stat nord-coreeană înaintea vizitei

Adunări generale - 18 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA Filiala Braşov CONVOCATOR Adunarea Generală a Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România In temeiul dispozitiilor art. 16 si art. 38 din Statutul Uniunii Scriitorilor din Romania, coroborat cu hotararile adop

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Meciul România - Ucraina: Portarul ucrainean Lunin le-a prezentat scuze coechipierilor după greşeala care a dus la golul lui Stanciu

News.ro acum 8 ore
Portarul ucrainean Andriy Lunin, care a greşit la faza premergătoare golului marcat de Nicolae Stanciu la meciul Ucrainei cu România, scor 0-3, a declarat că le-a prezentat scuze colegilor săi, relatează AFP. "Prima mea greşeală a schimbat cursul me

Liderii UE nu reuşesc să cadă de acord asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene

Mediafax acum 38 minute
Un diplomat european a declarat pentru POLITICO, sub anonimat, că deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire din 27-28 iunie. „Nu există niciun a

Un suporter a alergat 1.400 kilometri de la Bucureşti la München, pentru primul meci al României

Mediafax acum 13 ore
Daniel Horhogea, 40 de ani, a transformat calificările României la EURO în provocări extreme. Este pentru a doua oară, după Campionatul European din Franţa, din 2016, când parcurge distanţa dintre România şi ţara gazdă de la EURO în alergare.

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 9 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 10 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 13 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/34°
vin.

19°/36°