Războiul pentru Cazino pare să se fi terminat. Ministerul Elenei Udrea a promis banii pentru reabilitarea simbolului Constanţei, clădirea va rămâne a oraşului, prin Consiliul Local, şi toată lumea pare fericită şi împlinită.

Eu cred că nu este aşa. Primarul Radu Mazăre nu priveşte cu ochi buni intervenţia Guvernului, în special faptul că salvarea vine de la Elena Udrea. Cu toate acestea, ceva îl face să tacă, altfel nu îmi explic de ce nu a avut un răspuns în felu-i caracteristic la atacurile boggeristice ale celei pe care, de multe ori a numit-o mitocăneşte „tanti Nuţi". Mazăre nu este încântat că s-a rezolvat situaţia. Altfel, PSD-iştii nu ar fi făcut lobby pentru vânzare. Pe la colţuri, deja se forma echipa de licitaţie în care vroia, cu orice preţ, şi Daniela Caruţiu, fostă şefă la Direcţia de Cultură. Oricum, eu cred că vânzarea era deja pusă la punct. Ori, se realizase înţelegerea mult discutată cu italienii de la Fin.C.O.Ge.RO. SPA. Ceva se întâmplase, existaseră discuţii, se bătuseră palme, se făcuseră înţelegeri. Eu cred că „salvarea" Elenei Udrea l-a pus la colţ pe Mazăre, nu se aştepta nimeni ca, în timpurile în care trăim, cu un alt tsunami de criză bătându-ne pe la uşi, Guvernul să fie dispus să investească într-o clădire care nu reprezintă nici măcar capital electoral. Nu, constănţenii nu vor vota pentru Cazino. Dar el reprezintă o miză. Nu degeaba i s-a năzărit lui Mazăre pe el, iar partenerii săi de alianţă au făcut pe poliţiştii buni atrăgând atenţia asupra clădirii. Ştiţi, cineva îmi povestea o dată că într-o sută de ani niciun primar nu şi-a bătut capul cu acest Cazino, nu a investit bani pentru el, nu a fost interesat de soarta lui. Uite cum se trezise Mazăre să-l dea pe nişte mâini mai bune, să se transforme în loc de căutat norocul prin jocuri, unde să ne găsim cu toţii fericirea. Ar fi venit bogătanii lumii, Constanţa s-ar fi umplut de ma