Un fond mutual de actiuni reprezinta chintesenta comportamentului de turma desi isi vinde imaginea folosindu-se de pretinsa experienta a administratorilor. Fondul are un varf de subscrieri cand bulele stau sa se sparga si se confrunta cu un val de retrageri cand bursele ating minimele. Gluma proasta e ca trebuie sa platesti lunar pentru privilegiul de a fi expus emotivitatii grosului “colegilor investitori”.
Un fond mutual este o masina de facut bani. Trebuie sa incaseze comisioane de administrare lunare (cam 0,2-0,3% din activul net) iar performantele sunt in plan secund:vin-bine, nu vin-asta e (de regula administratorii prefera sa se insele in turma decat sa aibe dreptate in mod separat, asa ca rezultatele sunt asemanatoare-fondurile cresc mai putin decat piata cand verdele predomina si scad mai mult pe trend descendent).
S-au scris mai multe articole de-a lungul vremii care arata caracterul aleatoriu al castigurilor la bursa (iar de cand robotii de tranzactionare fac regula asta e valabil o data in plus). Burton Malkiel, profesor de economie la Princeton University, a oferit ca tinta paginile cu tabele si cotatii bursiere din ziarele de specialitate unei maimute, urmand ca aceasta sa selecteze un portofoliu de actiuni prin aruncari succesive cu sagetile de darts.
Ei bine, portofoliile selectate in acest fel au fost la fel de performante precum cele alese de specialisti, fapt ce a ilustrat foarte bine teoria profesorului, privind “pietele eficiente”. Pornind de la experimentul lui Malkiel, un grup de jurnalisti de la Wall Street Journal a aruncat la tinta selectionand la intamplare un portofoliu format din mai multe actiuni tranzactionate la bursa. Pe parcursul a 52 de saptamani, acest portofoliu a fost urmarit fara a se interveni in nici un fel, fara a se efectua nici o operatiune. Apoi a fost analizat si comparat cu performantele cel