Braşovul a câştigat luni cu 1-0 în faţa Spotului, la primul meci cu Jose Murcia pe bancă, dar tehnicianul spaniol rămâne modest: "este victoria grupului". Chiar dacă a antrenat numai în ţara natală până acum, la echipe precum Atletico Madrid, Celta Vigo, Albacete şi Salamanca, ibericul rămâne la părerea că fotbalulul românesc este valoros.
Echipa pe care aţi aliniat-o azi a fost mai ofensivă decât în primele două etape. Veţi aborda de acum sistemul 4-4-2?
Nu vreau să vorbesc despre ceea ce a fost înainte să vin eu, fiindcă nu ar fi corect. Eu încerc să-mi impun propria filosofie şi să-i fac pe jucători să joace cât mai mult prin pase pe jos. 4-4-2 va rămâne sistemul de bază al echipei, dar jucătorii vor trebui să ştie să facă atât faza ofensivă, cât şi cea defensivă, fiindcă altfel nu te poţi menţine în topul fotbalului românesc, care este unul de valoare.
Hadnagy a fost titular în primele două etape, iar acum nu a fost păstrat nici măcar în lot...
Este un jucător pe care îl cunosc, fiindcă i-am monitorizat evoluţiile din ultimele sezoane. S-a pregătit bine, dar am vrut să văd la lucru şi alţi jucători. Din păcate este greu să alegi 18 oameni dintr-un lot de 25.
Cristescu şi Chipciu au conlucrat la gol. Credeţi că i-a motivat în plus faptul că au fost convocaţi la echipa naţională?
Jucătorii de valoare se înţeleg întotdeauna, iar cu ei am avut şi o discuţie. După ce s-au întors de la lotul naţional le-am explicat că dacă vor să fie chemaţi şi pe viitor la prima reprezentativă, trebuie să dea totul pentru echipa de club. Chiar şi aşa, aceasta nu a fost victoria lui Chipciu sau a lui Murcia, ci a fost victoria Braşovului.
Din punct de vedere matematic, Sportul a retrogradat în sezonul trecut. V-au pus "studenţii" mai multe probleme decât credeaţi?
Nu mă pot pronunţa asupra aspectelor birocratice care