Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imobiliarele din judeţ îşi revin din picaj în această toamnă

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2011 ·

Experţii din Reşiţa spun că din această toamnă sunt şanse mari ca apartamentele şi spaţiile să se vândă mult mai uşor. Agenţii economici sunt cei care ajută la stabilizarea situaţiei economice atunci când sunt în căutare de noi hale de producţie.

Experţii de pe piaţa imobiliară spun că, pe lângă faptul că proprietarii de apartamente profită tot mai mult de începerea anului şcolar şi oferă spaţii spre închiriere, agenţii economici vor şi ei să se extindă. Mai mult decât atât, lunile de toamnă şi iarnă sunt mult mai pofitabile în ceea ce priveşte tranzacţia efectivă. „Şi în lunile de vară s-au efectuat tranzacţii. Puţine, este adevărat, dar cel mai bine s-au vândut apartamentele cu două camere, în special în centrul oraşului şi Govândari“, a spus Dan Nănuţ, expert imobiliar.

Preţurile cu care s-au vândut apartamentele au variat între 17 şi 30 de mii de euro, în funcţie de confort şi opţiunea cu sau fără mobilă. Reşiţenii care au reuşit să vândă imobile spun că nu se mai aşteptau să scape de ele. „Am şi lăsat din preţ, l-am dat şi cu tot cu mobilă, dar am aşteptat foarte mult până la vânzarea efectivă. Adevărul este că noi ne pregătim să plecăm din ţară, iar preţul luat pe el nu reprezintă nici măcar jumătate din cât am investit. Să nu mai vorbesc de cât ne-a costat mobila“, a declarat Adriana Vuc, din Reşiţa.

Revenire la normalitate

În ceea ce priveşte intenţia agenţilor economici de a se extinde în Caraş-Severin, cei ce se ocupă cu tranzacţii imobiliare spun că lucrurile par să revină la normal. Un bun exemplu ar fi extinderea liniei de producţie de la Moldova Nouă, acolo unde americanii de la Delphi spun că vor încă 2.400 de hectare pentru o nouă hală şi totodată dublarea numărului de angajaţi. Şi la Reşiţa, situaţia arată mult mai bine. Recent, două firme, una de confecţii şi una de încălţăminte, vor să îşi deschidă aici filială. „Persoa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 51 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 30 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 2 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°