Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde se „ascund" deşeurile nucleare? Cine caştigă din depozitarea lor

Publicat in Romania Libera, marți 16 august 2011 ·

Există discuţii între Emiratele Arabe Unite şi Rusia pentru furnizarea combustibilului nuclear pentru prima instalaţie rusească de energie nucleară. Contractul însă nu le este garantat oamenilor de ştiinţă ruşi deoarece există şi alţi furnizori potenţiali. Este vorba, în special, despre Franţa cu care se duc tratative.

Reprezentantul permanent al Emiratelor Arabe, Hamad al-Kaabi, a declarat că negocierile cu privire la furnizarea de combustibil pentru centralele nucleare care sunt în construcţie se poartă cu o serie de ţări, inclusiv Statele Unite ale Americii şi Australia, anunţă cotidianul rus, Nezavisimaia Gazeta.

De fapt, numai Rusia şi Franţa sunt în măsură să preia combustibilul nuclear uzat. Astfel, lista solicitanţilor se reduce automat la două din cele patru ţări.

Ideea de a face o afacere din depozitarea combustibilului nuclear uzat în Rusia s-a exploatat încă din 1992. Mai mulţi membri ai Academiei de Ştiinţe au propus atunci crearea unor depozite pentru deşeurile nucleare internaţionale. Cimitirul nuclear ar fi trebuit să se afle astăzi pe terenul rus din Novaia Zemlia care separă Marea Barenţ de Marea Kara. O altă variantă ar fi fost teritoriul combinatului „Maiak" în Munţii Urali sau minele abandonate în Daghestan. Pe lista potenţialelor locaţii era şi una din insulele Kurile, dar având în vedere consecinţele dezastruoase ale cutremurului şi tsunamiului în Japonia, această variantă a picat. Ca urmare, o instalaţie de depozitare temporară de combustibil nuclear uzat se află pe teritoriul Krasnoiarskului (Krasnoiarsk-26).

Conform calculelor ecologiştilor, în ultimii ani în Rusia s-au importat mai mult de 700 de tone de deşeuri radioactive. Dacă Rusia va câştiga licitaţia Emiratelor Arabe Unite, aceasta va fi cu siguranţă una dintre cele mai profitabile afaceri din ultimii ani.

Viabilitatea economică a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copil de un an și jumătate, vaccinat cu o doză de ROR, a murit de rujeolă. Aproape 800 de noi îmbolnăviri în ultima săptămână

HotNews acum 37 minute
​791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în România, iar un băiețel de un an și jumătate din judeţul Constanţa, fără comorbidităţi cunoscute și vaccinat cu o doză de vaccin ROR, a murit, arată datele Institutului Național d

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros. Sârbul va pierde poziţia de lider mondial

Mediafax acum 36 minute
După ce a luptat timp de cinci seturi pentru a-l învinge pe argentinianul Francesco Cerundolo, Novak Djokovic se retrage de la Roland Garros. Cauza este o accidentare la meniscul genunchiului drept. Sârbul îşi va pierde astfel poziţia de lider mondi

Sirianul care a încercat să îşi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti a fost arestat preventiv

Mediafax acum 16 minute
„Faţă de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a transmis Poliţia Capitalei. Poliţiştii din Capitală au fost sesizaţi, luni, de Serviciul Român de Informaţii, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii de două ori a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

HotNews acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol comise asupra unui copil de la Şcoala Nicolae Titulescu, apreciind că fapta nu există. Procurorii susțin că suspiciunile au apărut ”cel mai pr

Joe Biden dă de înţeles că premierul Israelului prelungeşte războiul din Gaza pentru a se salva politic

Mediafax acum o ora
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a criticat pe Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat revistei Time publicat marţi/ Biden afirmă că există "toate motivele" pentru a concluziona că premierul israelian a prelungit războiul din Gaza pentr

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Trafic blocat pe DN 1. Un TIR a luat foc în apropierea unei localități prahovene VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Un TIR a luat foc marţi după-amiază, 4 iunie, pe DN 1, în zona Băneşti, pe sensul de mers catre Brașov, iar traficul rutier este blocat. Au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina cu 2 autospeciale de stingere cu a

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum 3 ore
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°