Merg câte doi sau în grup. Au trecut de prima tinereţe. Sandalele comode şi hainele deschise la culoare îţi atrag atenţia. Pe oamenii cu ochii scăldaţi de lumină care nu renunţă la zâmbetul de pe buze îi cunoşti de undeva, dar nu-ţi imaginezi ce pot căuta ei în lumea ta cenuşie.
Sunt turişti străini. Vin în Moldova de prin toate colţurile lumii. Au auzit de Bucovina şi de frumuseţile acestui spaţiu de la alţii, tot străini. Vor să ajungă la mănăstirile din nord sau să treacă prin Cheile Bicazului, iar în drumul lor poposesc, din când în când, şi în Capitala Moldovei. Au o hartă cu care încearcă să descopere spaţiul tău, în care cu greu au ajuns. Zâmbeşti strâmb când îi vezi. Te întrebi nervos ce caută în locurile pe care crezi că le cunoşti atât de bine şi care ţie nu-ţi mai trezesc nicio emoţie.
Ai vrea şi tu puţin din sclipirea ochilor de copil care caută secretele unei lumi noi, dar ai pierdut-o. Nu-ţi poţi vedea oraşul cu ochii unui turist. Tu distingi doar schelele de pe Palatul Culturii, Teatrul Naţional, Mitropolie sau Biserica „Trei Ierarhi“.
Treci pe lângă ei ruşinat, cu privirea în pământ. Nu ai şti ce să le spui dacă te-ar opri pe stradă să te întrebe ce ar putea vizita aici, acasă la tine. Dar nu scapi! Se scuză politicos că te deranjează şi te roagă să le arăţi unde este un centru de informare turistică sau cum pot ajunge în Copou. Ţi-e ruşine să le spui că e weekend şi ghişeul pe care ei îl caută are lacătul pe uşă pentru că funcţionarii se odihnesc la sfârşit de săptămână. Încerci să le arăţi pe hartă cum pot să găsească Grădina Botanică. Afli că nu stau decât o zi în Iaşi în drum spre nord.
Spun că le-a plăcut oraşul tău şi ar mai veni aici, poate anul viitor. Nu-ţi dai seama dacă este o afirmaţie gratuită. Le răspunzi cu un zâmbet şi speri ca într-un an măcar câteva schele din Iaşi să fie coborâte.
