Vameşi de la echipele mobile din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara au descoperit şi reţinut, în vederea confiscării, peste 48 de tone de păcură şi doua autocisterne.
Inspectori vamali din cadrul echipelor mobile ale Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara au oprit, miercuri, în trafic două autocisterne ce transportau, conform documentelor însoţitoare, ulei lubrifiant aditiv. Autocisternele veneau din Slovacia şi se îndreptau spre Bulgaria, având ca destinaţie finală o societate comercială din Sofia.
Având informaţii privind transporturi similare, inspectorii vamali au decis efectuarea unui control asupra bunului transportat. In urma controlului a fost identificat, în compartimentul de marfă, un lichid limpede uleios, de culoare galben-verzui, cu miros caracteristic de produs petrolier, fapt ce a determinat echipa de control să preleveze probe ale produsului şi să solicite Laboratorului Vamal Central din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor să efectueze analize pentru determinarea caracteristicilor fizico-chimice şi încadrarea tarifară a produsului. Conform certificatului de analiză primit de la laborator s-a stabilit că produsul este păcură (produs accizabil al cărui transport se face doar sub acoperirea unui document administrativ de însoţire), fapt ce a determinat amendarea transportatorului cu 100.000 de lei şi confiscarea a 48.270 de kilograme de păcură şi a autocisternelor.
Vameşi de la echipele mobile din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara au descoperit şi reţinut, în vederea confiscării, peste 48 de tone de păcură şi doua autocisterne.
Inspectori vamali din cadrul echipelor mobile ale Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara au oprit, miercuri, în trafic două autocisterne ce transporta